Mircea Lucescu e resemnat: „Nimeni nu-l putea bate pe Burleanu! Nici Hagi, nici eu”. Ce l-a deranjat cel mai mult pe „Il Luce”: „S-au bucurat de parcă echipa României învinsese campioana mondială!”

Cel mai titrat antrenor român s-a arătat dezamăgit de modul în care au decurs alegerile pentru șefia FRF, dar și de felul în care echipa lui Răzvan Burleanu a ales să se manifeste după ce s-a aflat că acesta a câștigat un nou mandat.

„Consider că Ionuț Lupescu a fost foarte bine pregătit și că a avut un program atractiv. Orice ar fi făcut, n-avea șanse să câștige. Eu mi-am dat seama de asta când am ajuns la Adunarea Generală. Cineva mi-a spus că o sută de voturi sunt deja rezolvate în favoarea lui Burleanu.

Nimeni nu-l putea bate pe Burleanu! Nici Hagi, nici eu. Și povestea se va repeta peste patru ani, pentru că actuala conducere are la dispoziție încă patru ani în care își poate fideliza votanții, adică în principal pe cei de la futsal și pe cei de la fotbalul feminin”, a spus Mircea Lucescu pentru Libertatea.

Selecționerul Turciei nu a trecut cu vederea nici bucuria exagerată a staff-ului lui Răzvan Burleanu. „E drept, am fost dezamăgit și am hotărât că aceasta a fost prima și singura Adunare Generală la care am participat. La alta n-am să mai merg! Am mai îmbătrânit și eu, s-au mai schimbat și generațiile, dar mă așteptam să văd mai mulți oameni de fotbal cunoscuți în sală. Și m-au deranjat urletele unei părți a sălii.

S-au bucurat de parcă echipa României învinsese campioana mondială! Cred că a fost exprimarea unor frustrări, un fel de ‘i-am învins și p-ăștia, pe marii fotbaliști, pe marii antrenori, pe oamenii care reprezentat țara la Cupe Mondiale, la Campionate Europene, în Liga Campionilor‘”, a mai spus „Il Luce”.

 

Publicat: 20 04. 2018, 18:06
Actualizat: 20 04. 2018, 18:07