Mircea Lucescu a dat lovitura și s-a calificat cu Dinamo Kiev în optimile Europa League, dar românul s-a enervat la final, atunci când a fost întrebat și despre performanța rivalei Șahtior, acolo unde a scris istorie.
După 1-1 în Ucraina, Dinamo Kiev s-a impus cu 1-0 la Brugge și a produs surpriza, chiar dacă belgienii nu s-au putut baza pe mai mulți titulari, infectați cu noul coronavirus. Vitaliy Buyalskyy a fost eroul lui Dinamo Kiev, cu golul marcat în minutul 83. Mijlocașul a marcat și în tur, atunci când scorul a fost 1-1.
🇺🇦 Vitaliy Buyalskiy the hero for Dynamo Kyiv in both legs as the Ukrainian side reach round of 16 👏#UEL pic.twitter.com/g06yEDXQ0R — UEFA Europa League (@EuropaLeague) February 25, 2021
🇺🇦 Vitaliy Buyalskiy the hero for Dynamo Kyiv in both legs as the Ukrainian side reach round of 16 👏#UEL pic.twitter.com/g06yEDXQ0R
— UEFA Europa League (@EuropaLeague) February 25, 2021
La final, Lucescu a dezvăluit cum le-a ridicat moralul jucătorilor și știe de ce echipa a suferit în prima repriză, în fața unui adversar care domină clar campionatul belgian, având nu mai puțin de 20 de victorii în 27 de etape.
„În prima repriză am fost precipitați în ceea ce privește pasele în treimea adversă, asta a transmis intregii echipe. La pauză i-am văzut afectați. Nu ne așteptam la acest lucru, la calificare, dar echipa crește de la meci la meci, este prea mare presiune, prea mare stres de a face performanță”, a spus Mircea Lucescu, după victoria surprinzătoare de la Brugge, scor 1-0.
La finalul interviului, românul s-a enervat atunci când a fost întrebat și de calificarea rivalei Șahtior, care a ajuns în optimile Europa League după dubla cu Maccabi Tel Aviv: „Să vorbim de Dinamo Kiev”, a fost reacția lui Lucescu.
Șahtior a trecut fără probleme de formația din Israel, cu scorul de 3-0, la general. În returul din Ucraina, fosta echipă a lui Mircea Lucescu s-a impus cu 1-0, după golul marcat de Moraes, fostul atacant al Gloriei Bistrița.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER