Harlem Gnohere este cel mai în formă fotbalist de la FCSB, iar acest lucru atras atenția multor cluburi din afară. De serviciile atacantului s-a interesat și Al Faisaly, echipă antrenată de Mircea Rednic.
Gigi Becali nu pare dispus să renunțe la omul care l-a calificat în play-off-ul Europa League. Patronul FCSB a primit multe propuneri din partea echipelor străine, dar a refuzat orice fel de discuții. Mircea Rednic a mărturisit că a vrut să-l ia la Al Faisaly pe „Bizon”, dar propunerea de 1.5 milioane de euro a fost declinată de Becali, care a dublat prețul după prestațiile foarte bune ale atacantului francez.
„Este adevărat. Oferta a fost de 1,5 milioane de euro pentru Bizon. A făcut-o fii-mea Luana, deși eu am rugat-o să nu se bage și să o lase pe Anamaria Prodan să se ocupe. Becali a refuzat oferta, mărind prețul. Nu știu acum dacă o să mai facem altă ofertă pentru Gnohere„, a declarat Mircea Rednic pentru Fanatik.
Gnohere a fost adus în Liga 1 chiar de Rednic, la Dinamo, în 2015. Atacantul venea în România liber de contract, iar 2 ani mai târziu avea să fie vândut la FCSB în schimbul a 250.000 de euro.
În acest sezon, Harlem Gnohere a marcat 8 goluri în 9 meciuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER