Mircea Rednic a încălcat înțelegerea pe care avut-o cu Gică Hagi și Gică Popescu, după ce a fost demis de la FC Viitorul.
„Puriul” a fost dat afară de la FC Viitorul cu o etapă înainte de încheierea campionatului regular, chiar de ziua sa de naștere, iar la trei luni de la plecarea de la gruparea din Ovidiu a explicat ce l-a deranjat în perioada petrecută la formația lui Gică Hagi.
Deși a avut o înțelegere cu Gică Hagi și Gică Popescu conform căreia nu va discuta despre motivele plecării de la FC Viitorul, Mircea Rednic recunoaște că a fost deranjat de decizia luată de „Rege”.
„Și nu vreau (n.r. să discute despre plecarea de la Viitorul). Am o înțelegere cu ei, nu vreau să discut de… Îmi pare rău că n-am reușit mai mult, a fost și conjunctura care a fost. Nu e ușor să vii și să preiei echipa și în nici o lună de zile să vinzi jucătorii care făceau diferența.
Eu am acceptat, că așa a fost de la început, dar am crezut că lotul pe care-l aveam la dispoziție, plus cu cei de la Academie îi puteam înlocui pe cei plecați. Plus Ghiță, care s-a accidentat, au fost discuțiile cu echipa care voia să-l cumpere, a făcut testul medical și i-au găsit o problemă și a trebuit să se opereze, l-am pierdut și pe el.
Deci am pierdut jucători care erau de bază. Și nu numai asta, au fost și multe meciuri egale, la limită, și nu vreau să discut, o iau ca pe o experiență. Ce m-a deranjat e felul în care am fost demis, mai era un singur meci din campionatul regular, pe care l-au și pierdut, deci putea să se ia o decizie după acel meci. Asta m-a deranjat, restul, să fie sănătoși”, a declarat Mircea Rednic, potrivit Playsport.
„Mai era un singur meci, putea să se ia o decizie după aia, pentru că el (n.r. Gheorghe Hagi) știe foarte bine cum s-au pierdut meciurile alea. Am avut șapte jucători lipsă, dintre care vreo patru au fost cu COVID-19, doi accidentați.
În meciurile cu Botoșani și cu Iași am fost nevoit să folosesc mulți jucători tineri. În fine, eu asta o iau ca pe o experiență, dar m-a deranjat felul, decizia care s-a luat, mai erau trei zile, nu murea nimeni. Și s-a adeverit că nici ei nu au câștigat meciul ăla. Nu murea nimeni dacă mai era un meci”, a transmis Mircea Rednic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER