Mircea Rednic a luat decizia și a semnat pe doi ani! Ce echipă din Belgia trebuia să antreneze „Puriul” în noul sezon
UTA Arad și-a salvat sezonul prin menținerea SuperLigă, după barajul câștigat cu 5-1 în compania celor de la Gloria Buzău. Rezultatul e legat în special de antrenorul Mircea Rednic, care a preluat echipa cu patru runde înainte de finalul play-outului, când amenințarea cu retrogradarea directă era mare. Experimentatul tehnician a încheiat sezonul fără înfrângere, mai precis cu trei victorii și tot atâtea remize, ce îi permit echipei arădene să se pregătească de al patrulea an consecutiv pe scena primului eșalon. Acum, Mircea Rednic a semnat pe doi ani cu formația arădeană.
Mircea Rednic a semnat pe doi ani cu UTA Arad! Acceptase să o antreneze pe Waregem, când a fost „deturnat”
Invitat la emisiunea „Repriza de Sport”, de la Strada TV, Rednic a surprins puțin, susținând că doar astăzi a semnat contractul ce-l leagă cu adevărat de „Bătrâna Doamnă”. Mai mult, fostul internațional a dezvăluit faptul că a fost aproape de a semna cu o echipă din prima ligă belgiană, dar a fost „deturnat” de echipa arădeană. „Astăzi am semnat un contract pe doi ani cu UTA, căci aveam doar un precontract cu opțiune…pentru Liga a 2-a. E un contract strict cu obiectiv play-offul. La ce ne-am propus în acești doi ani, prelungirea o să vină de la sine. Mă simt foarte bine, e un proiect serios, în care am crezut de la început. De fapt i-am și spus domnului Meszar că eu am nevoie de un proiect serios, nu mai vreau să preiau echipe din mers fără ceva siguranță în spate. Eu aveam bagajele să merg în Belgia, deja aveam o înțelegere cu Zulte Waregem, care era îm prima divizie și erau sigur că vor și rămâne acolo. Dar, au pierdut cu Cercle de Brugge, care era pe la mijlocul clasamentului. Am căzut de acord să mă duc în liga a doua, dar pe la ora 10 (n.a. 22) m-a sunat domnul Meszar și mi-a propus să o preiau pe UTA. Nu am stat pe gânduri, în 10 minute i-am dat răspunsul. O tatonare prin interpuși a mai fost cu vreo lună și jumătate înainte, dar rezultatele de atunci l-au mai ținut pe Balint în funcție„, a spus Mircea Rednic.
9 jucători de la Academie, mereu la antrenamentele primei echipe
Acesta a mai dezvăluit clauza specială din noul contract cu UTA și are legătură chiar cu micșorarea bugetului de salarii pentru sezonul ce urmează. „Am fost de acord prin clauză să am mereu la antrenamente cel puțin 9 jucători de la academie. Am fost de acord, pentru că îmi place să lucrez cu tinerii, mai ales că aceștia au jucat – totuși – o finală de campionat național. Acum nu am putut să debutez mai mulți, fiindcă aveam nevoie de rezultate imediate, dar pe viitor cine merită va face pasul. Cât despre bugetul de salarii sunt obișnuit deja, pe unde merge Rednic acesta se micșorează. Dar, vă spun cu mâna pe inimă am toate condițiile de a face performanță la Arad și până acum chiar mă înțeleg bine cu domnul Meszar”, a adăugat experimentatul tehnician.
Meszar a cunoscut-o pe Luana Rednic: „Eu zic că a avut parte de o surpriză plăcută astăzi”
Din câte a mai spus Rednic la „Repriza de Sport”, conducătorul de facto al UTA-ei i-a cunoscut astăzii fiica-impresar și ar fi rămas plăcut surprins de condițiile unei posibile colaborări. „În primul rând, jucătorii care au venit prin Luana în România nu au avut salarii mai mari de 6 mii de euro. Fata mea vorbește engleza și franceza foarte bine, relațiile și le-a făcut datorită mie când am activat în străinătate și mă ajută pe oriunde sunt. Vă dați seama că țin mult ca transferurile să iasă bine, ce părinte și-ar expune copilul mai ales în fotbal? Eu zic că domnul Meszar a avut parte de o surpriză plăcută astăzi, Luana nu are nevoie de bani, eu nici atâta”, a adăugat antrenorul UTA-ei, sugerând faptul că fiica sa nu a solicitat comisioane la eventualele transferuri pe care le-ar face pentru formația arădeană.