Mircea Rednic, atac fără precedent la Cristi Balaj și Ion Crăciunescu: „Pe vremea noastră asta se numea pomană”. Prezență ironică la conferința de presă! Ce a adus la întâlnirea cu presa

Mircea Rednic, atac fără precedent la Cristi Balaj și Ion Crăciunescu:
  • Publicat:

Antrenorul Politehnicii Iași, Mircea Rednic, a venit vineri la conferința de presă cu un poster cu un stop cadru făcut la faza din care Viitorul a egalat în meciul din Copou, disputat luni seară.

”Înainte de a vorbi despre meciul cu Sepsi, vreau să spun că nu am dormit după meciul cu Viitorul. Și am venit cu ceva”, a spus Mircea Rednic, care a prezentat posterul cu faza incriminată: ”Asta este situația la primul gol. Să știți că m-am interesat. Și nu o fac pentru că am pierdut. Am pierdut din cauza noastră, pe greșelile noastre. Dar nu vreau să fim luați nici de amatori, că nu știm regulamentul sau că îmbătrânim prost sau că suntem obraznici. E vorba de o fază care mi se pare foarte clară. Le mai trebuia un cort la cei patru! Ofsaid se judecă atunci când mingea pleacă de la jucător. Sunt patru inși în ofsaid. Am vorbit cu un fost mare arbitru din Belgia, care a cerut părerea altui arbitru în activitate și mi-a spus clar că a fost ofsaid. Nu vreau să fim luați la mișto!”, a declarat Rednic la conferință.

L-a deranjat că i s-a spus că nu știe regulamentul

Mircea Rednic s-a arătat deranjat că s-a spus despre el că nu știe regulamentul. Mai mult, acesta insinuează că Balaj și Crăciunescu sunt prieteni buni cu Gică Popescu:

„După atâția ani de fotbal să-mi spui că nu știu regulamentul. Am văzut specialiștii de la diferite emisiuni. Dar nu pot să le dau dreptate. Dacă stau bine să mă gândesc, ultima dată când m-am văzut cu Balaj era la Fratelini, cu Gică Popescu la masă. Adică sunt în relații bune. Știți foarte bune prietenia dintre Crăciunescu și cei doi. Au fost arbitri foarte buni, îi respect, dar nu mi-a plăcut cum au judecat faza. Pe vremea noastră asta era pomană. Jos pălăria pentru președintele de la Botoșani, pentru declarația pe care a făcut-o. Mă așteptam și la Dănciulescu să facă la fel. Puțin respect și față de cei din provincie și de cei care au jucat la echipa națională. Dacă mai greșesc din nou? Atunci președintele are cuvântul. Dar sper să nu se mai întâmple”, a mai punctat „Puriul”.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de…
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Final pentru Simona Halep. Ion Țiriac i-a dat verdictul care închide totul: „E de ajuns”
Final pentru Simona Halep. Ion Țiriac i-a dat verdictul care închide totul: „E de ajuns”
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×