Mircea Rednic continuă războiul cu conducerea lui Dinamo, după ce a fost dat afară. Ce solicitare a făcut în aceste zile antrenorul. „Am primit hârtia!” | EXCLUSIV

Meciul de fotbal dintre echipele FC Dinamo si Chindia Targoviste (echipament albastru) din etapa a XIX-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Dinamo din Bucuresti, luni, 13 decembrie 2021. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 3 poze

Mircea Rednic a trimis o solicitare oficială către clubul Dinamo prin care își cere drepturile salariale până la sfârșitul contractului cu gruparea din „Ștefan cel Mare”.

Ultimul deceniu din cariera de antrenor profesionist a lui Mircea Rednic s-a transformat într-un adevărat fiasco din punct de vedere profesional. Dat afară de la mai toate echipele din cauza lipsei de rezultate, „Puriul” a eșuat lamentabil, iar acum este pe cale să intre în conflict și cu oficialii formației din Ștefan cel Mare.

ProSport a aflat că Mircea Rednic nu s-a împăcat nici acum cu decizia îndepărtării sale de la Dinamo, iar după ce a văzut că a primit doar plata salariului la zi din momentul demiterii, încasând până la sfârșitul lui decembrie salariul pe noiembrie, „Puriul” s-a revoltat. Surse din anturajul fostului internațional au dezvăluit pentru ProSport că antrenorul a trimis o notificare conducerii clubului condus de Răzvan Zăvăelanu și Iuliu Mureșan prin care își cere salariile până la sfârșitul contractului.

Mircea Rednic continuă războiul cu conducerea lui Dinamo, după ce a fost dat afară. „L-am demis conform unei clauze din contract!”

Însă, mai mult ca sigur cele două tabere vor ajunge în fața Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor, deoarece șefii din „Ștefan cel Mare” nu vor să îi dea niciun leu în plus fostului antrenor. Aceștia consideră că demiterea s-a făcut conform unei clauze din contract.

Contactat de către ProSport, Răzvan Zăvăleanu a confirmat faptul că Mircea Rednic a trimis o hârtie oficială la club.

„Eu nu am mai discutat cu domnul Mircea Rednic, dar am înțeles că ne-a trimis o hârtie oficială la club prin care ne solicită să îi dăm banii până la sfârșitul contractului.

Dar noi considerăm că nu trebuie să facem așa ceva, deoarece l-am demis conform unei clauze din contract. Și nimeni nu te poate ține o veșnicie în funcție dacă nu ai rezultate. Credeți-mă că sunt un om cu mare experiență și nu riscam să bag clubul într-un litigiu aiurea cu domnul Mircea Rednic, dacă noi nu eram acoperiți de contract”, a spus Zăvăleanu pentru ProSport.

„A trebuit să luăm o decizie pentru binele lui Dinamo”

În continuare Răzvan Zăvăleanu ne-a declarat: „Aveam să îi plătim domnului Rednic doar banii aferenți salarului dânsului pe luna noiembrie, atât. Avea și dânsul o clauză în favoarea sa, dar nu s-a mai putut folosi de ea deoarece nu și-a îndeplinit obiectivele.

Îmi pare rău că a trebuit să ne despărțim în aceste condiții de Mircea Rednic, dar nu mai mergea așa și a trebuit să luăm o decizie pentru binele lui Dinamo. Acum nu știu dacă dânsul ne-a reclamat și la Comisii. Nouă nu ne-a venit până acum nicio astfel de chemare la judecată”.

Publicat: 29 01. 2022, 12:33