Mircea Rednic și Dinamo au bătut palma pentru o înțelegere până la finalul acestui sezon, în care antrenorul are ca obiectiv clar salvarea de la retrogradare.
Noul antrenor al lui Dinamo este Mircea Rednic, care deja și-a pus semnătura pe un contract valabil până în vara lui 2022. Acesta va aduce în mod cert mai mulți jucători liberi de contract care să îl ajute să îi întremeze pe „câini”, care au adunat numai șase puncte în aceste prime 10 etape și au ajuns la șapte înfrângeri consecutive.
După despărțirea de Dario Bonetti, frâiele băncii tehnice a lui Dinamo au fost preluate de Sorin Colceag.
Situația foarte grea în care se află Dinamo i-a făcut pe mulți antrenori să refuze din start o colaborare, deoarece nu își doresc să își lege numele de un eventual insucces la finalul sezonului. Cu toate acestea, administratorul special Iuliu Mureșan și finanțatorul din umbră Nicolae Badea l-au convins pe Mircea Rednic să revină la club.
Înțelegerea dintre cele două părți se dorea inițial a fi valabilă două sezoane, dar în cele din urmă s-a stabilit că angajamentul va expira în vara anului viitor. „Deja a semnat un contract până la vară. Inițial s-a spus că va semna pe doi ani, dar se pare că s-a convenit într-o primă fază ca actualul angajament să fie valabil până la finalul acestui sezon, după care se va discuta prelungirea”, a spus Vali Moraru în cadrul programelor Digi Sport.
Rămâne de văzut dacă Mircea Rednic va sta pe banca lui Dinamo inclusiv în meciul de sâmbătă cu UTA sau va aștepta întreruperea campionatului înainte de a intra în pâine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER