Mircea Rednic (57 de ani) nu știe nimic de plecarea lui Dan Nistor (30 de ani). Antrenorul lui Dinamo a recunoscut, la conferința de presă, că deocamdată nu a fost informat de conducere cu privire la o eventuală ofertă care ar fi venit pe numele căpitanului lui Dinamo, dar nu s-ar opune plecării.
În cazul în care suma de transfer este una bună, „Puriul” spune că bunăstarea finaciară a clubului primează. „Voi îl pregătiți, voi îi faceți bagajele. Nici nu s-a pus problema de așa ceva. Doar dacă are el vreo ofertă, dar eu nu știu. Să vedem oferta și discutăm atunci. Dacă el a zis că e ultima lui șansă… Eu nu am fost niciodată împotriva unui transfer dacă jucătorul era mulțumit. La noi e invers: dacă se mulțumesc clubul și jucătorul, o să ne gândim„, a declarat Rednic la conferință, care a menționat că Dinamo are jucători, iar eventuala plecare lui Nistor nu ar fi o problemă. Locul lui poate fi luat de alticineva.
„Nu aș găsi un jucător ca Nistor, dar jucători sunt, nu e o problemă. Dinamo nu trebuie să stea într-un singur jucător. Este un jucător important, se găsesc soluții, dar încă nu e cazul. Știu că acum nu aveți ce să scrieți de Dinamo. Normal că s-ar găsi un lider ca Nistor, nu e asta o problemă, dar cred că Nistor e destul de inteligent să înțeleagă că și pentru el e bine să mai rămână un an la Dinamo” , a încheiat antrenorul.
Mijlocașul declara în urmă cu câteva zile că vrea să plece de la Dinamo în străinătate: „Normal că te gândești, n-am o vârstă așa înaintată, doar 30 de ani și zic eu că sunt la vârsta potrivită pentru a mai reuși un transfer în străinătate, dar vedem ce ne va oferi viitorul!„.
Internațional Curtea de Argeș, CS Mioveni și CFR Cluj sunt celelalte cluburi din CV-ul căpitanului dinamovist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER