Mircea Rednic lovește din nou în vedetele de la Dinamo! Un nume greu nu e oprit în lot pentru meciul cu FC U Craiova! EXCLUSIV
Mircea Rednic nu mai are răbdare cu vedetele lui Dinamo, după ce roș-albii au pierdut și cu FC Voluntari, scor 1-2.
ProSport a aflat că tehnicianul a luat o măsură radicală: Steliano Filip a fost pedepsit de Rednic și nu va face parte din lot pentru următorul meci al „câinilor”, cel de vineri, cu nou-promovata FC U Craiova.
„Nimeni nu poate să-mi reproșeze că n-a avut șansă. Am fost corect cu ei! Să fie realiști și să nu mai caute scuze”, spunea Mircea Rednic, după eșecul de luni.
Steliano Filip, out din lotul lui Dinamo! Decizie radicală luată de Mircea Rednic
În vârstă de 27 de ani, Filip a jucat 90 de minute pe terenul celor de la Voluntari.
Apoi, Mircea Rednic a ales să nu se bazeze pe fostul internațional român în disputa cu echipa lui Eugen Trică, din „Ștefan cel Mare”.
Din informațiile ProSport, Steliano Filip n-a prins lotul pentru acest meci și este de așteptat ca Mircea Rednic să facă mai multe schimbări în echipă, în contextul în care Dinamo n-a mai bătut pe nimeni din luna august.
„Câinii” o întâlnesc pe FC U Craiova vineri, de la ora 20:30, iar un nou pas greșit ar fi o catastrofă pentru echipa care a fost la un pas să piardă nu mai puțin de nouă puncte în clasament. Partida din „Groapă” va fi Live Video Online pe prosport.ro.
Dacă noi nu ne ajutăm, o să fie greu. Mai sunt multe etape, iar echipa are calitate și putem să ieșim din pasa asta” – Mircea Rednic, antrenor Dinamo