Mircea Rednic revine în iarbă! O echipă importantă din străinătate l-a chemat să redreseze situația
Mircea Rednic (57 de ani) e foarte aproape să revină în iarbă! Conform presei din Belgia, „Puriul” ar urma să preia Cercle Brugge. Conducătorii echipei vor să-l înlocuiască pe antrenorul Fabien Mercadal după ultimul eșec, 1-2 cu Eupen.
Cercle Brugge a adunat numai trei puncte după primele nouă etape și împarte ultimul loc din prima ligă cu Waasland-Beveren. Conducerea clubului nu mai are răbdare cu Fabian Mercadal, având în vedere că Cercle Brugge a ajuns la patru înfrângeri consecutive. Eupen a obținut prima victorie din acest sezon contra lui Cercle, astfel că Mircea Rednic a ajuns în pole-position pentru a prelua formația.
Mircea Rednic a devenit liber de contract în această vară, după ce Ionuț Negoiță l-a dat afară de la Dinamo. În locul său a fost adus Eugen Neagoe, care între timp i-a lăsat locului lui Dușan Uhrin Jr, din cauza problemelor de sănătate.
Cercle Brugge se laudă cu unul dintre frații Hazard
Cel mai valoros jucător de la Cercle Brugge este Godfred Donsah, mijlocaș central împrimutat de la Bologna. Ghanezul are o cotă de 5 milioane de euro. La Cercle Brugge evoluează și Kylian Hazard, al treilea băiat al familiei Hazard. În vârstă de 24 de ani, Kylian a fost împrumutat de Chelsea la Cercle Brugge, însă e clar că nu va mai ajunge la nivelul lui Eden sau măcar la nivelul lui Thorgan.
Valoarea lotului se ridică la 35 de milioane de euro.
Patru români au evoluat de-a lungul timpului pentru echipa de pe „Jan-Breydel Stadion”: Ilie Stan, Dorinel Munteanu, Marius Cheregi și Tibor Selymes.
De-a lungul istoriei, Cercle Brugge a cucerit trei titluri în Belgia: 1911, 1927 și 1930. Ultimul trofeu datează din 1985, când Cercle Brugge a cucerit Cupa Belgiei.