Mircea Sandu, interzis pe Arena Națională: ‘E inadmisibil! Nu cred că vin la Supercupă’
Președintele FRF, Mircea Sandu, a deplâns starea gazonului de pe Arena Națională, care s-a degradat din nou, după ce federația a investit 20.000 de euro în primăvara acestui an, și a declarat că forul de la Casa Fotbalului nu mai e dispus să facă același gest pe viitor.
În aceste condiții, șeful FRF nu a fost lăsat să intre astăzi pe cea mai importantă arenă a țării pentru a inspecta starea terenului în vederea Supercupei României care se va disputa săptămâna viitoare între Steaua și Petrolul.
„Nu știu cum se prezintă pentru că nu am fost lăsat să-l văd de cei de la pază. Până la urmă oamenii aceia au îndeplinit un ordin, nu mă pot supăra pe ei. Nici pe Primarul Sorin Oprescu nu sunt supărat pentru că stadionul a fost dat în administrare unei firme și cei de acolo decid cine intră și cine nu.
E clar că nu mă așteptam să se întâmple așa ceva. Când am refăcut gazonul noi, Federația, alături de Steaua și de Dinamo, am plătit 160.000 de euro, puteam să intru fără probleme. Acum, că nu am mai dat noi banii, nu se mai poate ! Asta e ! Mă bucur totuși că la exterior s-au luat măsuri după ce am tras un semnal de alarmă spunând că sunt ciulini de un metru crescuți pe lângă stadion!”, a spus Mircea Sandu, conform Digi Sport.
Din cauza acestui gest, Mircea Sandu anunță că nu va mai fi prezent la Supercupă.
„Nu cred că vin la meci. Vreau să protestez astfel pentru ceea ce mi s-a întâmplat astăzi. E inadmisibil!”, a mai spus Mircea Sandu.
Supercupa României dintre Steaua și Petrolul Ploiești se va disputa la 10 iulie, de la ora 20.45, pe Arena Națională din București.