Mircea Sandu s-a întâlnit cu procurorii DNA la Mogoșoaia!** VEZI varianta FRF și comunicatul OFICIAL
UPDATE 13:00:
FRF a postat, pe site-ul oficial, un comunicat în care a făcut câteva precizări referitoare la descinderea procurorilor DNA la Centrul de la Mogoșoaia.
ProSport redă integral comunicatul:
Vă aducem la cunostință faptul că azi, 6.10.2011, în urma unei Ordonanțe prin care Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casație si Justiție-Direcția Națională Anticorupție, în scopul soluționării cauzei în dosarul 316/P/2011, a solicitat o serie de înscrisuri care se referă la actele de înființare a societății S.C. Centrul de Fotbal Mogoșoaia SRL, contracte de prestări servicii precum și eventuale contracte de închiriere și altele asemenea.
În spiritul unei cât mai bune și operative comunicări instituționale, domnul Mircea Sandu a invitat la sediul din Mogoșoaia, strada Motocului nr. 3, județul Ilfov, reprezentanți ai acestor instituții punându-le la dispoziție documentele ce pot fi utile în lămurirea unor aspecte juridice în activitatea de cercetare prealabilă desfășurată de DNA.
UPDATE 12:30: Ofțerul de presă al FRF, Paul Zaharia, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nu au fost reprezentanți ai DNA la sediul FRF, nici la Centrul de la Mogoșoaia sau acasă la șeful federației, Mircea Sandu.
„Până în momentul de față, Direcția Națională Anticorupție nu a fost nici la sediul federației, nici la centrul de la Mogoșoaia, nici la acasă la Mircea Sandu.
Cele trei mașini bleumarin cu geamuri fumurii și număr MAI din curtea FRF aparțin Jandarmeriei și Poliției, pentru că reprezentanții acestor instituții participă în acest moment la ședința tehnică de dinaintea partidei România – Belarus programată mâine”, a declarat ofițerul de presă al FRF.
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat pentru MEDIAFAX, că DNA nu a fost nici la FRF, nici la el acasă, precizând că poate au fost în lipsa lui, dar că nu știe nimic.
„Minciuni, minciuni, minciuni. Se știe foarte bine că nu a fost DNA-ul nici la sediul FRF, nici la mine acasă. Poate au fost în lipsa mea, dar eu nu știu nimic. O să facem un comunicat de presă și veți afla mai multe. Mai bine v-ați duce la Mititelu (n.r. – finanțatorul Universității Craiova, Adrian Mititelu) că acolo s-ar putea să fie”, a spus Sandu.
Întrebat dacă, miercuri, când a fost chemat la sediul DNA, i-au fost cerute acte, Sandu a răspuns: „Nu. Veți primi mai multe amănunte din comunicatul de presă”.
Procurorii anticorupție au venit, joi dimineață, la sediul Federației Române de Fotbal (FRF) pentru a prelua mai multe documente ce vor fi analizate în ancheta din dosarul fostului șef al arbitrilor Vasile Avram. Avocatul lui Mircea Sandu a confirmat vizita procurorilor DNA: „Nu sunt percheziții la sediul FRF sau la locuința lui Mircea Sandu, este o predare oficială de acte, o comunicare oficială între instituții”, a spus avocatul Cristian Ene.