Mircea Sandu și prima reacție după victoria zdrobitoare a lui Burleanu. „Nașul” s-a supărat și a dat de pământ cu șeful FRF, apoi a dezvăluit marea greșeală comisă de Lupescu
Șef peste fotbalul românesc timp de 24 de ani în care nu a fost străin de obiceiurile lui Răzvan Burleanu, Mircea Sandu s-a revoltat când a văzut modul în care șeful FRF l-a învins clar pe Ionuț Lupescu în scrutinul de pe 18 aprilie.
Burleanu a convins 168 de alegători să-i ofere votul, Lupescu nu s-a bazat decât pe 78 de votanți, iar diferența uriașă a fost realizabilă și grație unui plan bine pus la cale de către șeful FRF și echipa sa de campanie. Într-o serie de înregistrări publicate de Gazeta Sporturilor, Burleanu e auzit cum folosește termeni precum „limita legalității” când pune la cale strategia pentru a-i învinge pe Lupescu și Burleanu. Iar asta îl face pe Sandu să-l compare cu un dictator: „M-am scârbit definitiv și irevocabil. Am uitat că am fost 50 de ani în fotbal. Nici Ceaușescu nu își permitea să facă așa ceva la congres”, a spus Sandu, pentru Libertatea.
În campanie, Burleanu s-a folosit de legătura pe care Lupescu a avut-o cu Mircea Sandu, considerat de șeful FRF cauza tuturor relelor din trecut, dar „Nașul” nu a avut niciun rol în pregătirea terenului de către fostul mijlocaș al Generației de Aur: „Nu m-a căutat, n-a vorbit cu mine”, a transmis Sandu, care a identificat, apoi, motivul unui eșec usturător: „Trebuia să existe un om de campanie, un buget bine stabilit, o coordonare a oamenilor. Și cu toate astea, când vii cu Lucescu, cu Chivu, cu Ferguson, dar nu ești votat, ce mai poți spune și face?”.
Cum fotbalul feminin a devenit o ramură care, prin cele 54 de voturi, a decis viitorul următorilor patru ani la FRF, fostul șef de la Casa Fotbalului a fost întrebat și despre cum stăteau lucrurile în mandatele sale: „Fotbalul feminin a apărut imediat după 1990. Pe vremea mea, a existat doar Liga 1, cu 8 echipe, care a crescut la 12. Era făcut așa, să descrețească frunțile. În plus, era obligativitate de la UEFA, de la FIFA. Acum, peste noapte, au apărut Liga a 2-a, echipe de U17, U19, Elită… Te doare mintea”, a explicat Sandu.