Mircea Sandu vrea să intre în politică. Fostul șef FRF negociază înscrierea în PNL
Mircea Sandu are un plan ingenios pentru a reveni în viața publică din România, din care a ieșit după renunțarea la funcția de președinte onorific al FRF.
Conform B1TV, Mircea Sandu negociază în aceste zile posibilitatea de a deveni membru în Partidul Național Liberal, „portiță” care i-ar putea oferi șansa de a se lupta cu arme egale cu rivalul său, Răzvan Burleanu. Este știu faptul că ambii șefi de la FRF și LPF, Burleanu și Gino Iorgulescu au ajuns în funcții susținuți pe linie politică de partidul de guvernământ, PSD. Astfel, o intrare a lui Sandu în PNL, combinată cu câștigarea alegerilor prezidențiale de către liberali, este de așteptat să declanșeze o luptă la un alt nivel în fotbalul românesc.
Cel supranumit „Nașul” a plecat de la Casa Fotbalului după ce Răzvan Burleanu a făcut public contractul său de rentă viageră. „Salut decizia lui Mircea Sandu de a renunța la acest contract megaloman de rentă viageră. Apreciez că nu s-a comportat în ceasul din urmă ca Vodă Lăpușneanu. Din partea mea, capitolul Mircea Sandu este unul încheiat”, spunea Burleanu după renunțarea lui Sandu. Acum, la nici o lună, „Nașul” a confirmat că pregătește lovitura pentru urmașul său din fruntea FRF: „PNL mi-a făcut o propunere, dar deocamdată nu le-am dat niciun răspuns. O să văd în perioada următoare ce voi face”.