Mirel Rădoi, cea mai mare medie la admiterea pentru licența Pro! Situație interesantă la Academica Clinceni: principalul a picat, în timp ce secundul a luat cea mai mare notă

Federația Română de Fotbal a publicat luni lista admișilor pentru obținerea licenței Pro de antrenor, iar Mirel Rădoi (38 de ani) a luat nota 9.10, având cea mai mare medie de admitere dintre cei 19 candidați.

Școala Federală de Antrenori a organizat, între 29 iulie și 1 august, admiterea pentru cursurile licenței UEFA Pro de antrenor. Din 31 de candidați înscriși, doar 19 au fost admiși. Admiterea a avut două etape, prima fiind un examen practic, iar cea de-a doua fiind o probă scrisă.

La proba practică, selecționerul naționalei U21, Mirel Rădoi a obținut cea mai mare notă, în timp ce, la testarea scrisă, Costin Curelea a primit nota cea mai mare, 9.64.

Rădoi a fost primul admis, având media generală 9.10. Printre cei admiși s-au mai numărat Nicolae Constantin (8.92), Octavian Chihaia (8.85), Marius Măldărășanu (8.74), Adrian Mutu (8.71), Dorin Goian (8.70), Florin Bratu (8.64), sau Laszlo Balint (8.19).

Cursurile vor cuprinde 14 module, iar examenul final va avea loc la sfârșitul anului 2020. Acesta va consta într-o probă scrisă și una practică.

Secundul Curelea a fost admis, principalul Poenaru a fost respins!

Principalul de la Academia Clinceni, Ilie Poenaru, nu s-a prezentat la examenul scris, în timp ce secundul său, Costin Curelea, s-a apropiat de nota maximă la testarea scrisă. 

Nu au fost admiși: Sergiu Radu (6,52), Ferenc Fikker (6,45), Alin Dumitriu (6,41), Tiberiu Bălan (6,34), Petru Chiribici (6,21), Aurora Ungureanu-Dobre (5,98), Dan Stupar (5,73), Laurențiu Bogoi (5,68), Giani Kiriță, Ionuț Luțu, Ilie Poenaru (nu s-au prezentat la examenul scris), Iulius Mărgărit (absent).

 

Publicat: 05 08. 2019, 16:56
Actualizat: 05 08. 2019, 16:57