Mirel Rădoi, dat afară de Mihai Rotaru în urma complotului fotbaliștilor de la Universitatea Craiova? „Va fi lucrat de jucători dacă va continua așa. Acolo e un vestiar unit!” | EXCLUSIV

Cei doi antrenori Mirel Radoi si Nicolo Napoli se saluta inaintea meciului de fotbal dintre Universitatea Craiova si FC U Craiova, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 3 decembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dumitru Dragomir este de părere că Mirel Rădoi a început să aibă zilele numărate la Craiova, mai ales după ce a pierdut și meciul cu marea rivală din Bănie, 0-2.

Mirel Rădoi a devenit primul antrenor al echipei lui Mihai Rotaru care a pierdut un meci cu marea rivală de la FC U Craiova.

Dumitru Dragomir este convins că o astfel de înfrângere nu i-a picat deloc bine lui Mihai Rotaru, mai ales că este survenită chiar în fața lui Adrian Mititelu. „Corleone” este convins că Nicolo Napoli a profitat la maxiumum de haosul din interiorul echipei lui Rotaru, după ce Rădoi a luat câteva decizii controversate în ultimele zile în vestiar.

Mirel Rădoi, dat afară de Mihai Rotaru în urma complotului fotbaliștilor de la Universitatea Craiova? „El nu știe cum e în Bănie să îți pui propriul vestiar în cap!”

Dragomir e convins că artizanul acestei victorii este exclusiv Nicolo Napoli, deși a fost și munca lui Croitoru. „Eu eram sigur că FCU o să câștige. Napoli ăla e un vulpoi bătrân și nu degeaba a ajuns la 60 de ani. A avut o organizare foarte bună, iar italianul ăsta are acel ceva în plus ceea ce nu vezi la Mutu, Trică, Stoican și Croitoru. Napoli ăsta zici că e născut și crescut în Craiova. E bun, deși am văzut că lui Mititelu nu prea îi place să recunoască lucrul ăsta despre Napoli.

Iar Rădoi a pierdut meciul ăsta din cauza lui. A provocat fără să vrea un conflict acolo în vestiar. E ok să iei deciziile astea, așa se practică într-un fotbal normal, dar din păcate el nu a realizat că se află în vestiarul Craiovei. Nu te poți juca așa cu fotbaliștii cu nume din echipă.

Mergi la echipa a doua, iar apoi să vii din nou la prima echipă că îți e teamă de patron. În primul rând riști să îți pui în cap tot vestiarul tu ca antrenor, deoarece ăia de la el din vesitar sunt uniți, iar Ivan e cu ei de mult timp, nu de două luni ca Rădoi. Și nu în ultimul rând, poate că și cel mai important, cum să mai ridici tu acum capul în fața lui Rotaru, iar ăsta să te susțină, când tu pierzi meciul tocmai în fața lui Mititelu? Cum? Înfrângerea asta va cântări enorm acolo la ei în Craiova pe plan local, iar mie îmi este că Rădoi o va lua cât de curând pe urma lui Dică”, a spus Dragomir.

 

Publicat: 05 12. 2022, 11:25
Actualizat: 05 12. 2022, 11:25