Variantă surpriză pentru Mirel Rădoi! A fost ofertat de marea rivală a clubului pentru care a scris istorie ca jucător
Mirel Rădoi s-ar putea întoarce în fotbalul arab, de unde a primit o ofertă din partea lui Al Nassr, marea rivală a lui Al Hilal, formație pentru care românul a avut evoluții apreciate între 2009 și 2011.
Mirel Rădoi își încheie contractul cu Federația Română de Fotbal la finalul acestei luni, însă reprezentanții forului încearcă în continuare să îl convingă să își prelungească angajamentul. Dacă nu va accepta, antrenorul are o variantă cu siguranță mult mai bună din punct de vedere financiar.
Mirel Rădoi este dorit în fotbalul arab, unde a fost ofertat de Al Nassr, care este la 10 puncte în spatele fostei formații a lui Constantin Budescu, Damac.
Mirel Rădoi, ofertat din Arabia Saudită
Mirel Rădoi a scris istorie în Arabia Saudită în tricoul lui Al Hilal, pentru care a evoluat între 2009 și 2011, după transferul la FCSB. Cu toate acestea, el s-ar putea reîntoarce în campionatul saudit ca antrenor al marii rivale Al Nassr, care deja i-a înaintat o ofertă, a anunțat elbaladtv.net.
Mirel Rădoi a anunțat, după meciul cu Armenia, că nu mai vrea să continue pe banca echipei naționale a României. El a confirmat despărțirea după ratarea accederii la barajul de calificare pentru Cupa Mondială din 2022, dar oficialii Federației Române de Fotbal fac eforturi în această perioadă pentru a-l determina să continue.
Acum, el este dorit în Arabia Saudită, de unde a primit o ofertă din partea clubului Al Nassr. Mirel Rădoi ar fi putut ajunge în competiția saudită încă de la jumătatea lunii octombrie, când a fost în atenția lui Al Ain.
Meciul dintre Al Nassr și Al Hilal este cunoscut drept „derby-ul Riadului”, rivalitatea dintre cele două cluburi fiind printre cele mai mari din Arabia Saudită.