„Mă simt și puțin român! Știam că o să câștigăm!”. Mirko Pigliacelli, exuberant după ce Universitatea Craiova a câștigat Supercupa României
Universitatea Craiova a cucerit pentru prima dată Supercupa României după ce a învins-o pe CFR Cluj, scor 0-0 (2-4 după loviturile de departajare). La finalul meciului, Mirko Pigliacelli, portarul Universității Craiova, a avut o reacție exuberantă.
Omrani și Păun au fost cei doi jucători de la CFR Cluj care nu au reușit să înscrie la loviturile de departajare.
Mirko Pigliacelli (28 de ani) a fost transferat de Universitatea Craiova, la începutul lui 2019, de la Pro Vercelli, pentru suma de 300.000 de euro.
Mirko Pigliacelli, exuberant după ce Universitatea Craiova a câștigat Supercupa României
Portarul oltenilor s-a declarat fericit pentru victoria Universității Craiova. Acesta susține că, în momentul în care s-a încheiat timpul regulamentar de joc, știa că va ridica trofeul după loviturile de departajare.
„Sommer e elvețian, eu sunt italian și mă simt și puțin român. Deja când a fluierat în minutul 90, știam că o să câștigăm, că va fi simplu la penalty. Eu nu am emoții, nu m-am antrenat pentru penalty-uri. De ce trebuie să mă antrenez pentru penalty-uri, dacă nu are niciun sens. Pentru mine, în momentul în care se execută penalty-ul, se poate întâmpla orice. Bine că am câștigat trofeul. Dacă stadionul ne-a purtat noroc, e ok. Dar stadionul nostru e Oblemenco”, a declarat Pigliacelli, la finalul meciului cu CFR Cluj.
1.5 milioane de euro este cota lui Mirko Pigliacelli, conform transfermarkt.com