Mișcarea CFR va fi antrenată de fostul atacant rapidist Vasile Caciureac și va fi finanțată prin donații. Doctorul Pârvu: „E un test, să vedem dacă se mai poate face ceva în România cinstit”

Redactor:
Matei Udrea
Mișcarea CFR va fi antrenată de fostul atacant rapidist Vasile Caciureac și va fi finanțată prin donații. Doctorul Pârvu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mișcarea CFR, una din echipele care doresc să preia ștafeta fotbalului feroviar după ce FC Rapid a intrat în faliment, va porni din Liga 5, va juca pe Stadionul Giulești, va fi antrenată de fostul atacant rapidist Vasile Caciureac și va fi finanțat prin donații. Aceste detalii au fost date pentru ProSport de doctorul Mihai Pârvu, președintele Clubului Aristocratic Rapid.

„Acea schismă în cadrul Clubului Aristocratic a fost ca să ne blocheze”

Suporterii giuleșteni grupați în Clubul Aristocratic Rapid revin astfel în prim-plan după ce, acum aproape trei săptămâni, se retrăseseră din parteneriatul cu CS Rapid și Mișcarea CFR în urma unei ședințe furtunoase și a unui comunicat surprinzător. O parte dintre membrii CAR s-au regrupat și au decis să meargă înainte în proiectul pe care și-l asumaseră și prin care spun că urmăresc renașterea Rapidului prin „întoarcerea la izvoare”, adică un restart din sânul mișcării sindicale a ceferiștilor, așa cum s-a înființat și Rapidul inițial, club „născut în 1923 și decedat în 2016″, după cum se exprimă doctorul Pârvu.


Pianistul Dan Grigore, doctorul Mihai Pârvu și politicianul Dudu Ionescu, trei dintre membrii Clubului Aristocratic Rapid, în 2010, la redacția ProSport, în timpul unei discuții în contradictoriu despre istoria nefardată a grupării giuleștene. FOTO: ProSport

Acesta a explicat, pentru ProSport, întâmplările aparent ciudate petrecute în sânul CAR, asociație care inițial și-a asumat responsabilitatea renașterii Rapidului și care apoi, la jumătatea lunii august, a făcut o piruetă bruscă și a dat un comunicat în care anunța că se retrage din proiectul pe care-l începuse cu CS Rapid și Mișcarea CFR. „Având în vedere că Adunarea Generală a Clubului Aristocratic Rapid a fost stabilită pentru luni, 12 septembrie, cei care am dorit această apropiere de Clubul Sportiv Rapid, și care nu s-a putut face decât prin Mișcarea CFR, am ales varianta individuală. Adică ne-am constituit într-un grup de inițiativă și mergem înainte”, a spus Pârvu, care a adăugat că „s-a dorit” blocarea CAR: „Pentru momentul ăsta am făcut o eroare, ne-am comportat ca niște domni cu niște oameni care… Perioada aia de embargou pe care au folosit-o ceilalți… Ne e clar că acea schismă în cadrul Clubului Aristocratic Rapid a fost strict ca să ne blocheze pe noi. Noi am stat două săptămâni și nu am făcut nimic, iar ceilalți au profitat. Și ne-am trezit acum, când s-au terminat cele două săptămâni, că trebuie să mergem pe repede înainte”. Doctorul nu a nominalizat pe nimeni, dar referirea la AFC Rapid și AS FC Rapid, de asemenea înscrise în Liga 5, pare la îndemână.

„Acum, ce să vă zic… Contacte și legături am avut, a rămas ca săptămâna aceasta să prezentăm o echipă, dacă nu cumva o fi prea târziu și atunci încercăm să amânăm prima etapă. Îmi pare rău că s-au pierdut aceste două săptămâni. Dar cale de întoarcere nu este. Mergem înainte, cei care ne-am constituit, și mi se pare singura soluție realistă în continuare. Tot ceea ce fac ceilalți nu ne interesează, nu comentăm. Dar dacă vrei să spui că ești continuatorul Rapidului, nu ești continuator al Rapidului din ultimii 20 de ani. Te duci înapoi, la izvoare”, a adăugat Pârvu.

„Această echipă s-a deschis în cadrul Mișcării CFR pentru că nu s-a putut deschide la Clubul Sportiv Rapid

Acesta spune că nu are nimic de ascuns și, pentru a demonstra tuturor că această inițiativă e de bună-credință, absolut toate veniturile și cheltuielile vor fi făcute publice, pe site, periodic. Echipa nu are, spune președintele Clubului Aristocratic, pe nimeni în spate, va fi finanțată din donații.


Programul turului Seriei I din Liga 5, din care face parte și Mișcarea CFR, așa cum e afișat pe site-ul AMFB


Celelalte două echipe Rapid, AFC și SSC, sunt repartizate în Seria II din Liga 5 a AMFB, împreună cu CS Dinamo

„Am hotărât, pentru deplina transparență, să depunem în contul Clubului Sportiv Mișcarea CFR bani, donații. Pentru că noi am solicitat Clubului Mișcarea CFR să deschidă echipă de fotbal. Noi am solicitat inițial acest lucru Clubului Sportiv Rapid, dar doamna Caciureac (n.r. – președinta CS Rapid) ne-a spus că nu mai au secție de fotbal din 1994. Vreau să subliniez lucrul ăsta: această echipă de fotbal s-a deschis în cadrul Clubului Sportiv Mișcarea CFR pentru că nu a existat posibilitatea să se deschidă la Clubul Sportiv Rapid. Și atunci ne-am dus la Mișcarea CFR. Sunt acolo niște oameni cinstiți, niște oameni cu rușine, cu obraz. Acum depunem banii în contul Mișcării CFR. Să știți că este un test și pentru noi. Să vedem dacă putem. Dacă se mai poate face ceva în România cinstit”, a declarat Pârvu pentru ProSport.

„Oameni buni, a murit un Rapid. S-a născut în 1923 și a murit în 2016. Asasinat, fără discuție. Dar noi ne-am întors la aceeași rădăcină”

Doctorul a făcut și o declarație de intenții, o prezentare a grupului în numele căruia vorbește: „Noi ăștia suntem, asta ne dorim să facem, Dumnezeu va arăta cât putem. Vom vedea cine va veni lângă noi. Că nu suntem în situația celor de la Petrolul, care să joace imediat cu 6.000 de spectatori. Situația e mai delicată. Deci, asta e. Mai mult decât să oferim posibilitatea Rapidului ăla pe care toată lumea îl știe drept Rapidul celor mulți, echipa cea mai îndrăgită… Noi ne-am întors la CFR. Dacă ne ajută Dumnezeu să facem și o conferință de prezentare, o vom face tot în zona aceea, în Grivița. Asta vrem să spunem: oameni buni, a murit un Rapid. S-a născut în 1923 și a murit în 2016. Asasinat, fără discuție. Dar ne-am întors la aceeași rădăcină. Și dăm un nou lăstar. Acum, Dumnezeu va hotărî. Dar e același Rapid! E echipă ceferistă! Că, ulterior, o să creștem sau nu, rămâne de văzut. Dar lumea din Satu Mare sau din Sighetu Marmației sau din Suceava sau din Oradea va înțelege că acest club de-a face cu CFR-ul”.

Am văzut că se tot scrie pe diverse site-uri ce fac unii, ce fac alții, cât de deștepți sunt. Vom vedea! Noi atât am putut! Dar suntem corecți, ne respectăm cuvântul. Suntem în legalitate, transparenți, nu vrem decât să creștem, atât cât putem, treaptă cu treaptă. Cuvântul de ordine e transparența: atât putem. Dacă nu vom putea mai mult, înseamnă că atâția suntem! Dacă nu poți să alimentezi contul, înseamnă că aceia care gândesc ca noi sunt puțini și cu asta s-a încheiat. Nu ne mai facem iluzii. De aici încolo să nu mai vină nimeni să spună că suporterii… Dacă nici așa, când este un club care are contabilitate, cu cont în bancă… Însă suntem onești, suntem corecți. Nu poate nimeni să vină să ne spună: domnule, dar de ce nu te-ai înscris în Liga 5 și te-ai înscris în Liga 4? Nu, domnule, totul e la vedere. Atât putem, atât facem! Dar când lucrurile vor fi așezate în matcă, lumea va înțelege”.

Lot de 15-16 jucători, antrenor Caciureac, director tehnic Dumitru


Vasile Caciureac (al șaselea de la stânga, rândul de sus) în 2014, înaintea partidei de old-boys cu Petrolul care a sărbătorit 91 de ani de la înviințarea Rapidului. FOTO: Mediafax

Președintele „aristocraților” a vorbit și despre stafful echipei care pornește în prima etapă din Liga 5, la sfârșitul acestei săptămâni, pe 4 septembrie: „Să zicem că jucători vor fi… Poate miercuri vom avea un lot de 15-16. Antrenor va fi Vasile Caciureac, iar director tehnic – Adrian Dumitru, fostul fundaș stânga și antrenor la copii și juniori. El are posibilitatea să aducă foști juniori ai Rapidului. În afara faptului că e un băiat fin și respectuos, fără argou, fără comportament din ăla… știți dumneavoastră. Vasile Caciureac este un tip OK, un om serios, nu e personaj din ăla cu gură mare și glume deocheate, ceea ce e clasic la foștii fotbaliști care fac numai bășcălie și… Omul e la locul lui, chiar a fost reticent… Am înțeles că a fost curtat și de ceilalți. Noi i-am spus: «Domnule, toată activitatea o facem pro bono în acest moment, o să strângem banii, am avut o întâlnire și cu cei de la conducerea clubului Mișcarea CFR, și cu cei de la sindicat, să fie totul clar, nu vrem să facem… Nu este o jucărie a unui grup de inițiativă. Este o idee a Rapidului ăla vechi și inițial pe care l-a iubit toată lumea». Omul a fost impresionat și… Noi i-am spus: «Domnule, dacă ai o ofertă și ăia îți oferă bani de la bun început, asta este! Noi nu putem în acest moment! Abia am început să alimentăm contul». Fiecare, cu cât a putut: 200, 300, 500, 600… Vom vedea ce putem face. Până când vor înțelege și oamenii. Vom prezenta pe site extrasul de cont la fiecare două săptămâni sau la o lună și vom explica: atât au fost cheltuielile, atât au fost veniturile”.

Vasile Caciureac (53 de ani), antrenorul Mișcării CFR, a jucat la Rapid în perioada 1990-1993. În acest interval a disputat în Giulești 75 de meciuri și a marcat 22 de goluri. Atacant cunoscut în fotbalul românesc în anii ”80-”90, Caciureac a mai jucat, printre altele, la Victoria București, Petrolul, FC Brașov și Rocar. Are carnet de antrenor Categoria A – care-i permite să antreneze până la nivelul Ligii 2.

Adrian Dumitru, director tehnic la Mișcarea CFR, a jucat la Rapid în intevalul 1975-1984. A pregătit, până de curând, juniorii republicani ai clubului Rapid.

Problema palmaresului continuă să frământe inițiatorii echipelor care doresc să continue tradiția Rapidului. Mihai Pârvu a repetat că istoria din perioada 1923-1994 este la CS Rapid, care este asociată cu Mișcarea CFR, în timp ce palmaresul din intervalul 1994-2016 va fi scos la licitație, odată cu marca Rapid, de către lichidatorul judiciar al SC FC Rapid SA, al lui Valerii Moraru: „E și o chestiune juridică pe care lumea nu o prea sesizează. Să știți că, până nu se rezolvă cu acel proces de faliment, lucrurile nu sunt așa de clare cu palmaresul. Să știți că vor fi probleme. Din câte am aflat, brandul, sigla și palmaresul vor fi scoase la licitație. Nu le are cineva și jonglează. Dar acolo va fi o chestiune de durată”.

„Fiecare dintre primii 10-12, care am adus bani, să mai aducă 2-3 care să contribuie. După aceea vom da publicității contul”

Formula de finanțare, spune Pârvu, este una benevolă, fără investitori și care se sprijină pe donații. Practic, suporterii ar trebui să susțină singuri echipa, cel puțin în primă instanță: „Onești am fost și față de cei de la Mișcarea CFR, care ne-au întrebat dacă vrem să plecăm. Nu, domnule, eu vreau să vin, nu să plec! Păi, ce, vin la dumneavoastră în casă și încep să schimb mobila? Eu vin ca să arăt că se poate să continuăm fotbalul feroviar rapidist. Și contul secției de fotbal va fi contul Mișcării CFR. L-am dat celor care doresc să-l alimenteze. Nu e nimic separat. Noi ne-am făcut o socoteală ca fiecare dintre primii 10-12, care am adus bani, să mai aducă 2-3 care să contribuie. După aceea, când facem prezentarea oficială și legală, vom da publicității contul, când va înțelege lumea ce vrem și ne va vedea la față și vom răspunde numai pentru noi, nu mă interesează nicio altercație, nicio contradicție, nicio dispută cu nimeni. Poate să ne zică oricine orice. Va fi un test pentru toată lumea. Dacă oamenii vor să vină, să reînnoade tradiția din 1923, să vină pe filonul feroviar, vin lângă noi. Dacă vor altceva, asta este! Pentru noi este o aventură uriașă în care ne-am aruncat cu banii fiecăruia, de acasă”.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui Culiță și Daniela Iliescu i-a surprins pe toți! Și logodnica artistului a început să plângă | VIDEO
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui Culiță și Daniela Iliescu i-a…
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
Fiica lui Leonard Doroftei a dat verdictul, după ce a părăsit Canada pentru România:
Fiica lui Leonard Doroftei a dat verdictul, după ce a părăsit Canada pentru România: "E cea mai mare diferenţă" |…
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Cum a fost surprins Irinel Columbeanu, după ce a chemat psihiatrul la azil! Imagine total neaşteptată cu milionarul ajuns falit
Cum a fost surprins Irinel Columbeanu, după ce a chemat psihiatrul la azil! Imagine total neaşteptată cu milionarul ajuns falit
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Viața la bloc 2024. Administratorul asociației de proprietari este obligat. Trebuie să verifice în fiecare lună
Viața la bloc 2024. Administratorul asociației de proprietari este obligat. Trebuie să verifice în fiecare lună
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață:
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață: "Într-un loc izolat, pensiunea familiei sale". De ce ar fi…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin
Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×