Misterul înscrierii unei fantome în Liga 2. Corona Brașov nu mai există ca echipă de fotbal, dar apare pe lista echipelor de start
- Corona Brașov a fost înscrisă în Liga 2 și figurează printre cele 13 participante la Seria a II-a din noul sezon, deși Consiliul de Administrație al clubului a desființat secția de fotbal luna trecută, imediat după retrogradarea din Liga 1
- Deși nu există fotbaliști, antrenori și buget pentru a participa la noul sezon, conducătorii clubului au înscris echipa în Liga 2. Se intenționează ca locul să fie vândut unor investitori interesați pentru a prelua locul Coronei
Pe cele 28 de locuri disponibile în sezonul viitor de Liga 2 s-au înscris, până acum, doar 26 de echipe. Nou-promovata Minerul Motru a renunțat la dreptul de a participa la competiție, în timp ce FC Vaslui s-a desființat și nu s-a mai înscris deloc în campionat. În schimb, o altă formație retrogradată din Liga 1 și dispărută de facto, Corona Brașov, apare în mod surprinzător pe lista echipelor care și-au anunțat participarea în campionat!
Cazul formației de la poalele Tâmpei este cel puțin bizar, având în vedere că în Consiliul de Administrație al clubului s-a votat renunțarea la secția de fotbal. „500% echipa se retrage din campionat, nu se mai pune problema ca autoritățile locale să mai dea vreun leu la echipă”, susțin oficiali ai clubului din Brașov, care se va axa pe handbal și hochei. Și totuși, Corona s-a înscris în Liga 2 la fotbal, stârnind confuzie și mirare. Un club care nu mai există, fără jucători, antrenori, conducători și buget, figurează între componentele Seriei a II-a din Liga 2.
Explicația apariției acestei fantome care bântuie Liga 2 este financiară: se încearcă vinderea locului la care Corona are dreptul în campionat. „Primăria se va axa doar pe handbal și hochei. Un grup de investitori și-a exprimat dorința de a prelua echipa și locul în Liga 2, oamenii au și trimis o scrisoare de intenție în acest sens. Nu se știe dacă echipa va juca tot în Brașov sau va fi mutată în altă parte. Locul Coronei este vânat pentru că echipa nu are decât mici datorii. Dacă se vor materializa discuțiile, atunci echipa va evolua în Liga 2”, spune o sursă de la Corona.
În acest context, Corona Brașov s-a înscris până la 20 iulie, data limită, în campionatul ligii secunde, mai ales că înregistrarea nu a costat-o nimic. În cazul în care echipa nu va fi preluată însă de oamenii care și-au manifestat interesul în acest sens, atunci Liga 2 va începe cu cel mult 25 de echipe, iar Seria a II-a – cel mai probabil, cu numai 12 formații, în locul formatului inițial care prevedea 14 competitoare.