La un an după ce a promovat cu echipa severinean în Liga I, fundașul dreapta Milan Mitic nu știe în ce direcție o va lua. Jucătorul are oferte din Serbia, Cipru și Thailanda, însă ar vrea să rămână tot în România, unde evoluează din 2007.
„Sunt bucuros că am ajuns să evoluez în Liga I. Per ansamblu, sunt mulțumit cum am jucat eu, dar nu e bine, fiindcă ca am retrogradat. Asta e viața și trebuie să merg mai departe. Aștept să văd dacă Iașiul va rămâne în Liga I. Nu cred că voi continua acolo în eșalonul secund. Mie oricum îmi expiră contractul pe 30 iunie și în primul rând o sa vorbesc cu domnul președinte Florin Prunea. Dacă nu ne înțelegem, atunci o să caut altceva. Mi-aș dori să rămân în România și îmi doresc să joc la o echipă bună. Acum sunt acasă, la Belgrad, și aștept”, a spus Mitic.
Pe parcursul sezonului său de debut în Liga I, sârbul de 29 de ani a jucat 28 de meciuri, 18 la CS Turnu Severin și 10 la CSMS Iași. Deși nu a marcat, Mitic se poate lăuda că a scos, în primăvară, un penalty împotriva campioanei Steaua (1-3) și că a dat două pase de gol, la Pandurii (2-2) în tur și Gloria (2-1), în retur.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER