Mitică Dragomir nu crede în proiectul de la Dinamo: „Cosmin Contra a luat plasă”
Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, crede că deocamdată nu sunt lucrurile rezolvate la Dinamo și așteaptă să se investească bani serioși.
Dragomir vede un singur dinamovist la club: Cosmin Contra
„Eu de la Dinamo nu-l recunosc decât pe Cosmin Contra dintre toți cei care se vântură pe la acest club, dar poate bagă spaniolii 5-6 milioane de euro. Deocamdată nu am văzut nimic… Cred că antrenorul Cosmin Contra a luat plasă”, a declarat Corleone la Pro X.
„Au fost aduși ceva sportivi, dar nu fotbaliști. Fotbaliștii care vin liberi de contract, nu mai sunt fotbaliști. Numai rezerve, din școala lui Real Madrid, FC Sevilla, dar care n-au jucat nicăieri. Fraților, de rezerve suntem sătui!”, a tunat Dragomir.
La nivelul conducerii tehnice s-au făcut schimbări spectaculoase. Gigi Mulțescu a fost înlocuit cu Cosmin Contra, deși celui supranumit SMURD abia i se prelungise contractul cu un an de zile.
„Am semnat rezilierea. Noi ne-am înțeles pe un an inițial, dar aveam un acord cu noua conducere, în cazul în care ei vor veni cu un alt staff tehnic! Mi s-a propus un post la Dinamo, urmează să ne întâlnim în următoarele zile. Vom discuta mai multe atunci. Are legătură cu formația a doua și cu Academia”, a spus Mulțescu după anunțul că nu va mai fi antrenorul principal al echipei.
Contra e supărat pe subțirimea lotului
Cosmin Contra a anunțat schimbări majore în lotul lui Dinamo, după doar un meci pe banca tehnică a „câinilor”. Antrenorul dinamoviștilor a fost deranjat de atitudinea elevilor săi, despre care spune că trebuie să se ridice la nivelul numelui echipei pentru care joacă.
„Nu m-am așteptat să jucăm așa slab. Băieții au lucrat bine la antrenamente. Paradoxul este că în cele trei zile pe care le-am petrecut împreună, nimic nu prevedea ca jocul să fie așa slab”, a declarat Contra după partida cu Chindia.