Mititelu anunță revenirea Craiovei:** „Soarta lui Sandu și Dragomir e hotărâtă: nu scapă fără închisoare!” Coșmarul cel mare al olteanului
După o lungă tăcere, Mititelu revine și spune că războiul cu Sandu și Dragomir este departe de a fi încheiat. Patronul Craiovei anunță alte dezvăluiri și spune că șefii FRF și LPF nu au nicio șansă de scăpare: „Vor fi condamnați la închisoare”.
Mititelu: „Nu dormim! Va ieși urât”
„Săptămâna viitoare o să avem o conferință de presă și o să aducem iar dovezi indubitabile ale abuzurilor săvârșite de Mircea Sandu și compania. Am zis să mai amânăm câteva zile, pentru că sunt alte preocupari în această perioadă. Soarta lor e deja hotărâtă! Nu mai au nicio șansă, degeaba încearcă să păstreze liniștea. Noi am păstrat această liniște, pentru că nu am mai oferit informații. Să nu credeți că lumea doarme! Vor ieși urât din fotbal”, a spus Adrian Mititelu la Sport Total FM
„Am fost optimist”
„Nu am niciun dubiu cu privire la deznodământ, însă nu se va termina bătând din palme. În instanță nu se lucrează ca la Federație. Preocuparea celor de acolo e să traga de timp, să inventeze diferite lucruri. Nu mai au nicio cale de ieșire! Mircea Sandu și Dumitru Dragomir o să plece, vă spun eu. Stați liniștiți! Am fost optimist, când am spus că se va întâmpla în două-trei luni, dar nu înseamnă că au scăpat!„, a mai spus conducătorul Universității Craiova.
„Sandu și Dragomir nu scapă fără închisoare”
„Când aud de o nouă echipă în Craiova, îmi vine rău! De un nou început al Universității Craiova se poate discuta, dar nu există, până nu tranșăm conflictul nostru cu FRF și până nu pleacă din fruntea fotbalului românesc Sandu Mircea și de Dumitru Dragomir. Nu o să fac niciodată vreo tranzacție cu ei! La final, vor fi condamnați la închisoare! Echipa asta, așa cum o știm, nu se va întoarce în fotbalul românesc până când ei nu vor fi plecați de acolo. Când ne vom întoarce, fotbalul nostru va fi liber, fie că va fi peste trei luni sau peste trei ani!”, a încheiat Mititelu.