Mititelu s-a repliat rapid și a găsit înlocuitori pentru Ilie Balaci și Aurel Țicleanu:** „De ce nu am pune amândoi umărul la renașterea Craiovei?”
După refuzurile lui ilie Balaci și Aurel Țicleanu de a mai continua să participe la planul de renaștere a Universității Craiova, Adrian Mititelu trebuie să se replieze rapid.
El a spus că i-a pus la dispoziție lui Ilie Balaci un milion de euro pentru acest nou proiect, însă fosta glorie a Științei a cerut trei milioane de euro pentru a continua.
Mititelu se află în discuții cu Ovidiu Stângă și Jerry Gane, iar în următoarea perioadă va dicuta și cu Gică Craioveanu.
„Ilie Balaci și Aurel Țicleanu au fost niște pioni în noul meu proiect. Ei au fost primele mele opțiuni deoarece am considerat că am greșit față de ei în trecut. Să știți că în afară de ei, mulți oameni importanți din istoria Craiovei ar dori să vină să lucreze la Știința. Am vorbit cu Ovidiu Stângă, care era deja angrenat în acest proiect, am discutat cu Jerry Gane și va urma să iau legătura și cu Gică Craioveanu.
Sunt conștient că suporterii așteaptă să pornim din această vară și vă asigur că voi face tot ceea ce este omenește posibil ca echipa să înceapă să joace fotbal. Când i-am pus lui Ilie Balaci un milion de euro la dispoziție, el mi-a zis că nu e suficient și că vrea trei milioane. Păi dacă ești manager, încearcă să te descurci și tu ca să mai faci bani din sponsorizări, etc. Că din această cauză ești manager.
Oricum, Mircea Sandu nu o să scape și chiar dacă procesul mai durează încă doi-trei ani de zile, el tot îmi va plăti despăgubiri pentru trauma pe care mi-a făcut-o.” a spus Adrian Mititelu la Sport Total FM.
Ovidiu Stângă e încântat de participarea la acest proiect și s-ar bucura să facă echipă cu Gică Craioveanu.
„M-aș bucura enorm să fac echipă din nou cu Gică Craioveanu. Am jucat o viață cu el în echipă, atât la Craiova, cât și la națională. De ce nu am pune amândoi umărul la renașterea Craiovei? Eu vin la Craiova cu ocazia sărbătorilor de Paști și va urma să am o discuție cu domnul Mititelu ca să vedem din ce punct al proiectului plecă. Probabil vom pleca de la zero, dar nu uitați că și în urmă cu șapte ani am promovat echipa tot eu cu Adrian Mititelu, fără niciun alt ajutor. Vreau să revin la Craiova și pentru suporterii acestei echipe, care s-au săturat să se uite la TV la alte meciuri de fotbal și să nu vadă Craiova pe teren”, a spus Ovidiu Stângă pentru ProSport.