Adrian Mititelu a fost astăzi la Curtea de Apel București, unde s-a judecat cazul reafilierii Universității Craiova. Decizia a fost amânată pentru vineri, dar șeful oltean se teme de influența pe care Mircea Sandu o are în Justiția română, susținând că șeful FRF a scăpat basma curată după mai multe fărădelegi de-a lungul timpului, cu complicitatea acestora.
„Ei corup în stânga și în dreapta de mai multă vreme, așa s-au obișnuit. Așa au procedat și în dosarul Loteria, așa au făcut mereu în ultimii 10 ani. O să vedeți ce aberații de decizii s-au luat în favoarea lor, care sfidează Constituția României. Au o mafie în Justiție de nu se poate, procurorii știu asta, dar mă lasă pe mine să mă lupt singur. Asta este, o spun cu orice risc, chiar dacă nu voi putea dovedi aceste fapte”, a spus Mititelu la Fanatik Show, pe DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER