MM Stoica are informații despre plecarea lui Dan Petrescu de la CFR Cluj: „Asta simt cei de acolo!”

MM Stoica oferă detalii despre situația plecării lui Dan Petrescu și continuă astfel rivalitatea dintre cele două cluburi care se luptă pentru câștigarea Ligii 1. Managerul FCSB este de părere că „Bursucul” va pleca în această pauză competițională, iar în cadrul clubului clujean se resimte presiunea pe care o va produce rezilierea contractului dintre cele două părți.

MM Stoica, detalii despre situația plecării lui Dan Petrescu de la CFR Cluj

Oficialul lui FCSB susține că are surse din cadrul clubului care confirmă iminenta plecare a lui Dan Petrescu.

„CFR Cluj rămâne echipa cu cele mai mari șanse la titlu. Sunt multe variabile în acest moment. Mai contează și cele trei puncte pe care Astra le-a pierdut. Le va recupera sau nu de la TAS, așa cum CFR va face sau nu va face transferuri. Sunt multe necunoscute, e foarte complicat, vom vedea. Cred eu, totuși, că cei de acolo… simt o umezeală pe gât, o răsuflare fierbinte pe ceafă. Este vorba despre aceeași sursă, ca și atunci. În plus, din modul în care a prezentat și el problema, se pare că sunt șanse foarte mari ca el să plece”, a declarat Stoica pentru digisport.ro.

Publicat: 31 12. 2019, 13:50
Actualizat: 31 12. 2019, 13:52