MM Stoica rupe tăcerea în privința lui Alibec: „El nu mă respectă și e problema lui. Acum nu mai discutăm”
Mihai Stoica a recunoscut că între el și Denis Alibec există o relație tensionată. Într-un interviu acordat pentru Fanatik, managerul sportiv al vicecampioanei a spus că internaționalul român nu are niciun fel de respect pentru el.
„Am avut foarte multe discuții în trecut. Acum nu mai avem nicio discuție. Nu trebuie neapărat pentru că nu am pretenții să mă respecte toți jucătorii. El nu mă respectă și e problema lui până la urmă. Eu sunt directorul sportiv al acestui club, am dublul vârstei pe care o are el. El a ales să se comporte așa. Pe mine mă interesează doar ca el să joace fotbal și să-și ajute echipa”, a declarat Mihai Stoica.
Totul a devenit public în timpul meciului de la Ovidiu cu Viitorul, când FCSB a pierdut cu 1-0. MM Stoica i-a strigat lui Alibec: „Coboară, bă, să iei mingea!”. Șeptarul s-a oprit, s-a uitat spre el și i-a răspuns: „Mai, lasă-ne, bă, dracului în pace!”.
Alibec a fost adus de FCSB în luna ianuarie, de la Astra, pentru două milioane de euro. În acest sezon, fostul căpitan al vicecampioanei a reușit să înscrie numai de două ori. Ambele reușite au venit contra cehilor de la Plzen. În actuala stagiune a Ligii 1, atacantul n-a marcat.