George Țucudean, fostul atacant al naționalei României, a fost nevoit să-și încheie prematur cariera de fotbalist profesionist, din cauza unor probleme la inimă. Acesta a mărturisit că moartea lui Patrick Ekeng, fostul jucător al lui Dinamo, care a decedat pe teren, în urma unor afecțiuni la inimă, l-a făcut să realizeze că cel mai bine ar fi să renunțe la cariera de fotbalist.
Ultima formație pentru care a evoluat George Țucudean a fost CFR Cluj, alături de care a cucerit trei titluri de campion plus o Supercupă a României.
Țucudean susține că moartea lui Patrick Ekeng l-a marcat. Acesta a realizat că cea mai înțeleaptă decizie ar fi să „agațe ghetele în cui”, deși are doar 29 de ani.
„Ferească Dumnezeu, am fi putut vedea cazuri precum cel al lui Ekeng.
Am luat decizia să mă retrag, pentru că nu se știe niciodată. Pentru binele meu, cel mai bine a fost să mă opresc”, a declarat George Țucudean pentru AntenaSport.
Fostul fotbalist susține că într-un meci disputat, în deplasare, contra celor de la Metalist Harkov a primit o lovitură în coloană, care, inițial, nu a părut gravă, însă, ulterior, s-a dovedit că nu este așa.
„Eram la Arsenal Kiev și jucam în deplasare la Metalist Harkov. Antrenorul a spus că nu o să mă bage deloc, jucasem 110 minute în meciul anterior. M-a ținut pe banca de rezerve. Am avut 1-0 și am ținut de scor mult. În minutul 85, dominam și antrenorul m-a băgat, pentru că trebuia să țină cineva de minge. Am avut la un moment dat un balon degajat de un fundaș central, dintr-o zonă laterală. Am sărit să fac preluare pe piept, iar atunci un stoper de la Metalist mi-a sărit cu genunchiul în spate.
Mi-a fisurat două apofize. N-am simțit pe moment, deși mi s-a oprit puțin respirația. După un minut, două, am simțit că durerea se lasă pe picior.
Doctorul mi-a spus că aveam acele umerașe de la coloană fisurate. Mi-a spus că dacă era jumătate de centimetru mai la stânga lovitura, puteam ajunge în scaun cu rotile. Am avut și eu Dumnezeul meu. Am purtat un corset ulterior”, a declarat Ionuț Mazilu pentru GSP
La scurt timp după ce a revenit pe terenul de fotbal, Ionuț Mazilu a descoperit că are o bucată de cartilaj ruptă, motiv pentru care a decis să-și încheie prematur cariera de fotbalist.
„După o lună de zile de la reînceperea pregătirii. Am jucat o paritdă, iar următoarea săptămână am făcut antrenament pe sintetic. A început să mă doară genunchiul. A doua zi, am făcut RMN, pentru că mi s-a umflat. Mi s-a spus că am o bucată de cartilaj ruptă. Aici a fost marea problemă. Doctorii mi-au spus că acel cartilaj era rupt de multă vreme, poate 5 ani de zile. Dar având musculatura dezvoltată și fiind în tonus, nu am avut probleme. Am mers să mă operez și în 3-4 luni credeam că voi juca. Dar corpul meu nu a reacționat bine.
N-am mai reușit să revin. Încă aveam dureri. Am preferat să nu risc”, a mai spus Mazilu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER