Moment reprobabil pe Giulești: Mihai Neșu, înjurat de fanii Rapidului. Scandarea care nu le face cinste fanilor giuleșteni

Un eveniment care nu face cinste suporterilor Rapidului s-a petrecut miercuri seară, pe Giulești, în timpul meciului CSA Steaua – AS Tricolor 6-0. În timp ce suporterii din Peluza Sud îi scandau numele lui Mihai Neșu, rivalii vișinii l-au înjurat pe fostul fundaș stânga.

Rivalitatea dintre suporterii Stelei și cei ai Rapidului e una de durată, și-a consumat multe episoade controversate de-a lungul istoriei recente, iar cele două tabere s-au întâlnit din nou, pentru câteva zeci de minute, cu ocazia etapei a doua a play-off-ului organizat pentru stabilirea echipei care va reprezenta Liga 4 București în barajul pentru accederea în Liga 3. Miercuri seară, 500 de suporteri din Peluza Sud s-au deplasat pe Giulești pentru a-i încuraja pe Alin Predescu și colegii lui, iar duelul de la distanță cu omologii din peluza Rapidului nu avea cum să lipsească.

Spiritele au fost calme cât timp fanii Stelei au fost singuri în stadion, dar datele problemei s-au schimbat odată cu repriza a doua a meciului cu AS Tricolor, început la ora 18:30. Pentru că se apropia Academia Rapid – Dinamo, mai mulți fani ai Rapidului au intrat pe stadion și au început, imediat, să strige împotriva rivalilor roș-albaștri. Așa s-a ajuns la o situație reprobabilă, cu Mihai Neșu înjurat de ultrașii giuleșteni.

La mijlocul reprizei a doua, când meciul cu AS Tricolor era deja câștigat, Peluza Sud și-a îndreptat atenția spre Mihai Neșu, fostul fundaș stânga pe care l-au susținut necondiționat din momentul accidentului de tristă amintire suferit la Utecht, în Olanda, și căruia i-au dedicat, de-a lungul timpului, mai multe coregrafii speciale. „Mihai Neșu!” a răsunat din sectorul ocupat de fanii din Ghencea, iar scandarea i-a deranjat teribil pe rivalii din cealaltă peluză. Supărat că rivalii se fac auziți pe Giulești, fanii giuleșteni au reacționat urât, iar „Neșule, să-ți dăm la m***” s-a auzit întâi de la Tribuna II a stadionului din Giulești, înainte ca scandarea să fie preluată și de cei aproximativ o sută de fani care-și ocupaseră locul în peluză.

Nu a fost singurul moment în care fanii au fost în mijlocul unei situații neplăcute. După ce au asistat la câteva minute din meciul jucat de rapidiști, fanii Stelei au ieșit din stadion și au dat peste suporterii vișinii care nu intraseră încă la meci. Iar contactul s-a lăsat cu intervenția Jandarmeriei Române, care le-a servit steliștilor o porție de gaze lacrimogene pentru a se asigura că lucrurile nu degenerează.

Steaua și Rapid se vor întâlni duminică, de la 20:30, în meciul decisiv al play-off-ului Ligii 4 București. Învingători în partida cu Dinamo, vișinii au nouă puncte, trei peste rivalii din Ghencea, și se califică la barajul de promovare în Liga 3 dacă obțin cel puțin un rezultat de egalitate.

Publicat: 30 05. 2018, 22:42
Actualizat: 30 05. 2018, 22:47