Momentul care a marcat cariera legendară a lui Cristian Țopescu. Gafa făcută în direct l-a făcut să se teamă pentru postul său: „Mi-am dat seama imediat, am rectificat greșeala și mi-am cerut scuze”
Cristian Țopescu, omul care a marcat jurnalismul sportiv românesc prin comentariile sale, a decedat, marți, la vârsta de 81 de ani. De-a lungul unei cariere fabuloase, în care a fost vocea care le-a adus românilor în case cele mai frumoase performanțe ale sportului românesc, fostul mare comentator a avut și un moment în care o gafă făcută în direct era să-l coste.
Dincolo de momentele extraordinare pe care le-a trăit la microfonul Televiziunii Române la performanțele fabuloase ale Nadiei sau Generației de Aur, Cristian Țopescu a avut, în urmă cu aproape cinci decenii, mari emoții din cauza unei gafe pe care a făcut-o în timpul finalei Campionatului Mondial de handbal din 1970, câștigată de România în fața Republicii Federale Germane.
Întrebat de jurnaliști care este cea mai mare eroare pe care a făcut-o în timpul unui comentariu în direct, Cristian Țopescu și-a adus aminte de marile probleme pe care le putea avea în 1970, dacă naționala de handbal nu-l salva, la limită, în prelungirile finalei Campionatului Mondial: „Cea mai mare gafă a fost cea de la finala Campionatului Masculin de Handbal din 1970, meciul Romania – Republica Democrată Germană, care a avut prelungiri. În regulament erau două reprize de prelungiri de câte cinci minute, amănunt pe care l-am uitat în focul comentariului și după prima repriză de cinci minute am spus „Suntem campioni mondiali!”. Echipa noastră avea un gol avantaj.
Mi-am dat seama imediat și am rectificat greșeala, cerându-mi scuze și spunând că se mai joacă încă o repriză de prelungiri. Spre norocul meu, echipa României a câștigat acea finală, ultimul gol fiind marcat de extraordinarul Gheorghe Gruia. A fost 14-13 pentru România, după două reprize de prelungiri. Îmi închipuiam la intoarcerea acasă ce s-ar fi scris, dacă ai noștri pierdeau, despre comentator, care nu știa nici măcar regulamentul desfășurării finalei”, și-a amintit Țopescu, într-un interviu pentru Telekom Sport.