Matiia Montini a fost omul meciului pentru Dinamo în primul meci din 2019, cu Poli Iași. Atacantul a punctat de două ori, iar la conferința de presă s-a declarat mulțumit de el, dar mai ales de jocul echipei. Victoria cu 3-0 împotriva moldovenilor îl face pe italian să declare că Dinamo are șanse la play-off, deși recunoaște că lupta va fi una extrem de grea.
„Sunt fericit că am marcat din nou. Am început bine meciul, am jucat foarte bine și așa am reușit să câștigăm. Am reușit acest lucru și datorită începtului foarte agresiv și energic. Ne-am creat multe șanse și am reușit să punctăm.
Suntem o echipă mult schimbată. Avem mai multă experiență după transferurile din iarnă. E nevoie să o luăm pas cu pas. Cred că suntem capabili să câștigăm și să ne calificăm în play-off. E foarte dificil, dar trebuie să sperăm„, a declarat Montini la DigiSport.
Dinamo s-a impus cu 3-0 pe teren propriu împotriva lui Poli Iași. Pe lângă dubla lui Montini, „câinii” au mai punctat prin Daniel Popa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER