Moraru: „Iencsi va fi antrenor principal, Ianovschi – director tehnic, iar Pancu – președinte”

Acționarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, vineri, agenției de presă MEDIAFAX, că Adrian Iencsi va fi antrenor principal, Mihai Ianovschi va ocupa postul de director tehnic, iar Daniel Pancu pe cel de președinte.

Oficialul grupării giuleștene a menționat că deocamdată Adrian Iencsi nu a semnat contractul, dar mai mult ca sigur acesta va accepta propunerea pe care i-a făcut-o. „Adrian Iencsi va fi antrenorul principal, Mihai Ianovschi va fi director tehnic, iar Pancu, președinte. Deocamdată nu s-a semnat, cred că nici contractul nu este redactat acum. Dar eu cred că Adrian Iencsi va accepta. Cei trei sunt acum împreună și negociază. Practic, Pancu și-a intrat în rolul de președinte, trebuie să se pună de acord cu cei din staful tehnic„, a explicat acționarul majoritar.

Moraru a precizat că Pancu, Iencsi și Ianovschi vor fi prezentați oficial, luni, de la ora 16.00, într-o conferință de presă. „Luni e reunirea, iar Pancu mi-a zis că tot atunci, la ora 16.00, vrea să facă o conferință de presă în care să aibă loc prezentarea„, a spus Valerii Moraru.

Din punctul său de vedere, este posibil ca Daniel Pancu să fie președinte/jucător. „Este posibil ca Daniel să și joace. Am înțeles că asta își dorește. Dar lucrurile acestea le vor stabili între ei. Ei vor stabili tot, din punctul meu de vedere îmi doresc doar ca echipa sa aibă performanță. Și voi face totul pentru ca acest club să aibă un buget care să ne permită să promovăm din primul an„, a menționat Moraru.

Formația Rapid a retrogradat la finalul ediției 2014-2015 a Ligii I, iar antrenorul Cristiano Bergodi și majoritatea jucătorilor din lot au refuzat prelungirea contractelor care expirau în această vară. Reunirea lotului pentru începerea pregătirilor este programată pentru 20 iulie.

 

Publicat: 17 07. 2015, 20:56
Actualizat: 17 07. 2015, 22:59