CORESPONDENȚĂ ANTALYA. FCSB a ales să vină din nou în Turcia pentru cantonamentul de la începutul anului, chiar dacă o parte dintre echipele din Superliga s-au temut de vremea rea din Antalya.
În ultimele zile, vremea a fost una excelentă pentru fotbal, dar ar urma să plouă tocmai la cele două amicale tari pe care FCSB le joacă înainte de reluarea campionatului, cele cu Hamburg și Dinamo Kiev.
În mare formă atât în Superliga, cât și în Europa League, acolo unde a pierdut un singur meci, FCSB s-a întors în Antalya mai optimistă ca niciodată în ultimii ani. Dovadă și relaxarea jucătorilor, care s-au pregătit cu zâmbetul pe buze în antrenamentul deschis reprezentanților presei.
FCSB va disputa două meciuri amicale în această perioadă, urmând să întâlnească iar o formație din Germania, după ce pe final de an a remizat cu Hoffenheim, scor 0-0.
Pe 10 ianuarie, FCSB o va întâlni pe Hamburg, iar două zile mai târziu va da peste Dinamo Kiev. Dacă nemții se află în continuare în Zweite Bundesliga, formația din Ucraina joacă în Europa League, la fel ca trupa pregătită de Charalambous și Pintilii.
Deși Hamburg este deocamdată departe de se lupta iar pentru cupele europene, fanii sunt aproape de echipă și promit să vină într-un număr important la partida cu FCSB. Un grup important de suporteri a ales să-și petreacă o săptămână alături de favoriți, chiar dacă meciurile n-au o miză importantă.
Deși acum în Antalya vremea este superbă, aceasta ar urma să se strice în următoarele zile, iar la cele două partide se anunță ploaie. Totuși, cei de la FCSB nu sunt deranjați de acest aspect, terenul pe care se pregătesc jucătorii campioanei fiind la cel mai înalt nivel.
La partidele roș-albaștrilor va asista din tribune și Mircea Lucescu. Selecționerul României este așteptat marți în Antalya, în condițiile în care colaboratorii acestuia îl așteaptă deja cu „temele” făcute.
Dacă Rapid s-a dus în Dubai și de teama precipitațiilor din Antalya, iar Universitatea Craiova a rămas acasă, FCSB a ales aceeași locație și pentru acest început de an.
De la parterul stabilimentului și până la teren se ajunge imediat, distanța fiind scurtă și până în locul unde roș-albaștrii trag tare și din punct de vedere fizic pentru a doua parte a sezonului.
Roș-albaștrii au parte de cele mai bune condiții la Gloria Sports Arena, hotelul fiind unul destinat mai ales sportivilor. Cei care se cazează aici îi pot admira pe Wayne Rooney și Franck Ribery, dar și pe legendarul Michael Jordan. În plus, apar imagini și cu vedetele care au scris istorie la Jocurile Olimpice.
FCSB va deschide oficial acest an cu un meci împotriva celor de la Hermannstadt, formație aflată și ea în Antalya. În Europa League, campioana va juca în luna ianuarie cu Qarabag, iar apoi pe Arena Națională vine gigantul Manchester United. Partida cu englezii se va disputa cu casa închisă, la meci fiind așteptați peste 50.000 de spectatori.
View this post on Instagram A post shared by Gloria Sports Arena (@gloriasportsarena)
A post shared by Gloria Sports Arena (@gloriasportsarena)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER