Motivul ascuns pentru care Răzvan Zăvăleanu refuză să dea afară jucătorii slabi de la Dinamo, deși staff-ul tehnic nu îi mai vrea în lot. Ar fi o adevărată dramă pentru formația alb-roșie | EXCLUSIV

Christian Irobiso reactioneaza dupa ce a inscris in timpul partidei dintre Chindia Targoviste si Dinamo Bucuresti, partida disputata in etapa a 3-a din play-out-ul Ligii 1 de fotbal, vineri, 1 aprilie 2022, la Targoviste. GEORGE FLUSTER / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 5 poze

Răzvan Zăvăleanu le-a transmis antrenorilor care se ocupă momentan de pregătirea echipei că nu poate să „curețe” lotul actual deoarece există varianta de a nu putea aduce înlocuitori.

După ce Slobozia a umilit Dinamo într-un meci amical, 5-0, Ionel Augustin a „pus tunurile” pe proprii jucători și a spus că foarte mulți trebuie dați afară fiindcă nu au valoare nici de Liga 2.

Oamenii din staff-ul tehnic actual al lui Dinamo au avut ulterior o discuție cu Răzvan Zăvăleanu și pe această temă, iar ProSport a aflat ceea ce le-a transmis administratorul judiciar.

Motivul ascuns pentru care Răzvan Zăvăleanu refuză să dea afară jucătorii slabi de la Dinamo, deși staff-ul tehnic nu îi mai vrea în lot. Ar fi o adevărată dramă pentru formația alb-roșie

Totodată, Răzvan Zăvăleanu a primit oficial și propunerea de la oamenii din Comisia Tehnică ca Iulian Mihăescu să fie numit cât mai repede antrenor principal.

Însă, administratorul judiciar s-a eschivat încă o dată și l-a trecut din nou pe lista de așteptare si pe Mihăescu, așa cum făcuse în urmă cu două săptămâni cu Gică Mihali.

La propunerea în legătură cu renunțarea de urgență la unii jucători, Răzvan Zăvăleanu a fost foarte tranșant. „Nu putem să facem curățenie în lot în acest moment chiar dacă aveți dreptate, iar unii nu sunt de Dinamo. Suntem înscriși oficial în Liga 2, avem și meciuri amicale de jucat, iar dacă vom da afară jucători și nu vom putea aduce pe alții în locul lor cu cine jucăm? Vom da afară jucătorii de care nu avem nevoie în momentul în care vor știi sigur că vom aduce pe alții în locul lor”, le-a spus Zăvăleanu.

ProSport mai informează că Dinamo a mai perfectat un nou meci amical pentru sâmbătă. Partida se va desfășura la Clinceni, iar gruparea din „Ștefan cel Mare” va întâlni Unirea Constanța.

 

Publicat: 11 07. 2022, 18:20
Actualizat: 11 07. 2022, 19:08