Motivul pentru care nu s-a vaccinat Helmuth Duckadam. „M-am săturat! Am atâtea probleme medicale” | EXCLUSIV
Helmuth Duckadam (61 ani), fostul portar român supranumit „Eroul de la Sevilla”, a anunţat că este de acord cu vaccinarea împotrova Covid-19, dar nu poate efectua operațiunea propriu-zisă.
Fostul președinte de onoare de la FCSB n-a fost găsit în baza de date și nu a putut fi programat la vaccin, motiv pentru care a renunțat la idee.
Duckadam a evoluat în 133 de meciuri pe prima scenă, are două prezenţe la naţională şi 11 în cupele europene. A câştigat un titlu de campion şi o cupă a României (1985) şi Cupa Campionilor Europeni (1986). A fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1986, fiind menţionat şi în revista „France Football”.
Motivul pentru care nu s-a vaccinat Helmuth Duckadam. „M-am săturat! Am atâtea probleme medicale”
„Am vrut să mă vaccinez, am sunat in call center, dar mi s-a spus că nu figurez în baza de date. De fiecare dată cand am apelat mi s-a spus să sun a doua zi.
Sunt eu răbdător, dar, într-un final m-am săturat să tot sun. Nici nu-mi pot explica cum de nu pot fi găsit deoarece eu am probleme medicale, de atâția ani, fiind și pensionat pe caz de boală de mai bine de 20 de ani. Dar, poate că intre timp, m-am însănătoșit și nu știu eu? S-a produs așa, peste noapte, o minune”, a precizat, ironic, Helmuth Duckadam pentru ProSport.
Helmuth Duckadam a intrat în istoria fotbalului românesc după ce Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni la fotbal în 1986, după ce a apărat patru penalty-uri în finala de la Sevilla, cu FC Barcelona (2-0).
Apare o carte despre marele portar al Stelei care va apărea în limba germană
Helmuth Duckadam (61 ani), fostul portar român supranumit „Eroul de la Sevilla”, a anunţat că în luna martie 2021 va fi lansată o carte despre viaţa şi cariera sa.
„Dragi prieteni, cu mare bucurie, vă anunţ că în luna martie va apărea în Austria un roman în limba germană, despre viaţa şi cariera mea, scris de Milan Radin, intitulat Der Torman (Portarul)”, a precizat fostul component al Stelei.
Duckadam a menţionat că ulterior cartea va fi tradusă şi în limba română. Anunțul a venit pe contul său de Facebook.