Ultrașii de la CSA Steaua au ieșit din nou la atac împotriva Jandarmeriei și a FRF, după ce Peluza Sud a avut mai multe mesaje interzise pe stadion la meciul cu U Cluj, din Cupa României.
Ultrașii din Peluza Sud acuză că, la intrarea pe Stadionul Steaua înaintea meciului cu U Cluj, reprezentanții Jandarmeriei le-au transmis că le este interzis accesul în arenă cu mesajele pe care le pregătiseră, fără a li se oferi vreo explicație.
„Dreptul la exprimare liberă este garantat pentru orice cetățean roman, nu însă și în accepțiunea Jandarmeriei și Federației Romane de Fotbal, care se transformă din nou într-un motor odios de cenzură a Peluzei Sud Steaua.
Am îndrăznit să ne exprimăm opinia despre starea societății romanești, corupția instituțională vădită (și de prea multe ori, chiar dovedită) care plutește de atâta timp în această societate în raport cu noua modificare a legii 4, care își dorește să pedepsească un suporter mai rău decât un violator.
Mai mult decât atât, am îndrăznit să ne exprimăm și asupra partidului aflat la guvernare, amestecul lui în probleme de organizare sportive și sprijinul declarat pentru clubul care zilnic încalcă hotărâri judecătorești (n.r. – se referă la FCSB), parazitând imaginea Stelei.
Îndrăzneam să ne exprimăm sprijinul și afecțiunea către o parte dintre prietenii noștri, unii interziși pe stadion, alții luptând în tribunal pentru drepturile lor. Fără absolut nicio explicație, am fost anunțați la intrarea pe stadion că niciunul dintre aceste mesaje nu poate intra pe stadion.
Acesta este motivul pentru care Peluza Sud a ales ca ieri să nu afișeze niciunul din steagurile de grup și să păstreze Peluza lipsita de căldură și culoarea care ne caracterizează la fiecare meci al Stelei”, a transmis, printre altele, Sud Steaua, printr-un comunicat pe Facebook.
Conduși de zeci de ani de același sistem politic murdar Nu se schimbă niciodată nimic, doar periodic trec alții în prim plan Corupția guvernează țara, de pe stradă până în spital Problema politicienilor? Să trimită ultrașii la penitenciar Până la capăt ultra’ și Steaua, oricâte legi veți da!
Un gând aparte pentru interziși și cei ce în tribunal se luptă pentru libertate Sunteți mândria noastră și forța de a merge mai departe
Dați din coate, dezinformați și comiteți infracțiuni Pentru Gigi v-ați dezis de orice principii și rațiuni
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER