Mulţi absenţi la reunirea Universităţii Craiova, inclusiv Alexandru Mitriţă!

Deşi vacanţa s-a terminat astăzi pentru lotul Universităţii Craiova, mulţi dintre jucătorii din lot au absentat la reunire. Antrenorul Eugen Neagoe a convocat primul antrenament, la cantonamentul „Ilie Balaci” din Lunca Jiului, numai că acesta nu s-a revăzut decât cu o mică parte dintre jucătorii de bază din lot, mulţi dintre ei lipsind, din diverse cauze. Nici măcar marea noutate a oltenilor pentru stagiunea următoare, Alexandru Mitriţă, n-a fost prezent la primul antrenament, fiind învoit.

Mulţi absenţi la reunirea Universităţii Craiova, inclusiv Alexandru Mitriţă!

Au mai lipsit: Vladimir Screciu, convocat la naţionala României, pentru dubla din preliminariile Euro 2024, cu Kosovo şi Elveţia, Alexandru Cîmpanu, Alexandru Işfan şi Jovan Markovic, aflaţi la lotul naţional de tineret, care pregăteşte turneul final al Campionatului European, Basilio Ndong, prezent la naţionala Guineei Ecuatoriale, Gjoko Zajkov, în lotul Macedoniei de Nord, Raul Silva, Juraj Badelj şi Ante Roguljic, care ar trebui să se alăture lotului în următoarele zile.

Au revenit, după împrumuturi: Marian Danciu, Ionuţ Mitran (de la CSM Slatina), Florin Borţa (de la Petrolul) şi Atanas Trică (de la CSA Steaua). Au fost chemaţi şi câţiva jucători de la echipa a doua a clubului, inclusiv puştii Tomşa, Găină şi Stana, despre care ProSport a informat deja că vor fi cooptaţi în lot pentru perioada de pregătire.

La capitolul plecări, s-au despărţit oficial de Universitatea Craiova jucătorii Bogdan Mitrea, Rivaldinho, Valerică Găman și Ionuț Vînă şi se vor purta negocieri cu Sergiu Hanca şi Ivan Martic pentru rezilierea contractelor. Dacă Hanca a venit la reunire, Martic n-a fost prezent. De asemenea, lui Bogdan Vătăjelu îi expiră acordul cu gruparea din Bănie în vara aceasta, dar el a participat la primul antrenament, deşi vine după o accidentare gravă.

Alb-albaştrii vor efectua vizita medicală pe 19 şi 20 iunie, la Policlinica pentru Sportivi din Bănie, iar timp de o săptămână vor efectua antrenamente în cadrul complexului „Ilie Balaci”, din Lunca Jiului. Pe 21 iunie, craiovenii vor pleca într-un stagiu de pregătire în Bulgaria, în localitatea Bansko, unde vor susţine şi câteva meciuri amicale, revenirea în ţară fiind prevăzută pentru data de 6 iulie, cu o săptămână înainte de începerea campionatului.

Lotul prezent la reunirea Universităţii Craiova:

 Portari: L. Popescu, Lazar, Goga, Vlăsceanu.

Fundaşi: Bancu, Hanca, Vlădoiu, Mitran, Borţa, Mendy.

Mijlocaşi: Mateiu, Creţu, Baiaram, Căpăţână, Sala, Danciu, Tomşa, Găină, Stana.

Atacanţi: Koljic, Ivan, A. Trică, B. Barbu.  

Publicat: 14 06. 2023, 19:46