Ionuț Negoiță le-a oferit suporterilor un procent din acțiuni și un loc în Consiliul de Administrație, iar cel sacrificat pentru a le face loc ultrașilor în organigramă este Ionel Dănciulescu, actualul director general al roș-albilor.
„Am înțeles de la David (n.red. – președintele clubului) că și cealaltă asociație care își dorește binele lui Dinamo e binevenită în organigrama clubului și ar putea și ei să facă parte din Consiliul de Administrație. Sunt niște lucruri care pur și simplu mă depășesc, nu le înțeleg, personal. Probabil că acest ONG va alege un reprezentant, așa cum au ales suporterii din PCH. Până în acest moment, suporterii nu și-au ales un reprezentant.
Mai întâi trebuie să ies eu din organigramă, pentru că eu, ca director general, nu mai am voie să ocup funcția respectivă și e locul ăsta liber. Mi s-a spus că nu mai am voie să fac parte din Consiliul de Administrație. Eu spun doar ce mi s-a transmis și mie, nu știu mai mult”, a spus Ionel Dănciulescu, la Digi Sport.
Apoi, a continuat: „Singurul lucru care mă deranjează sunt toate discuțiile astea fără rost și fără niciun rezultat. Până la urmă, suferă echipa, suferă brandul și tot ceea ce înseamnă Dinamo, trebuie să recunoaștem lucrul acesta. De aia lumea nu mai bine la stadion, de aia fuge lumea de noi, probabil și anumiți sponsori nu mai vor să își asocieze imaginea cu noi. Le-am spus personal acest lucru și oamenilor din club și le-o mai spun încă o dată: nu-mi plac discuțiile acestea în contradictoriu. La Dinamo nu trebuie să ai interese personale și orgolii. Există doar Dinamo București și atât. Și trebuie să faci totul pentru binele acestei echipe, eu așa o văd, din punctul meu de vedere”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER