MUTU 39 | INTERVIU Antrenorul care l-a descoperit pe atacant, Mihai Ianovschi: „I se spunea Brontozaurul”. Punctul de cotitură de la 14 ani și câte porții de macaroane cu nucă și zahăr mânca „Briliantul” la o singură masă
- Prosport vă prezintă în exclusivitate detalii despre copilăria lui Adi Mutu, cel care azi a ajuns la 39 de ani. „Briliantul” e golgheterul naționalei, alături de nașul său, Gică Hagi, fiecare cu câte 35 de goluri, el fiind și cel mai bun marcator român din campionatul Italiei, 103 goluri. Dar, atunci când a făcut primii pași în fotbal avea o cu totul altă poreclă. I se spunea „Brontozaurul” fiindcă a mâncat șapte porții de macaroane cu nucă și zahăr, adică atât cât ar fi servit jumătate din lotul echipei. Totodată, lui Mutu nu-i plăcea frigul și de aceea a ales în vestiar locul de lângă sobă.
ProSport: Domnule Ianovschi, sunteți cel care l-a descoperit pe Adi Mutu. Când l-ați întâlnit prima dată?
Mihai Ianovschi: A venit la fotbal în 1988 la o acțiune organizată de FC Argeș. Înainte, astea se făceau prin ziarul local. A văzut anunțul și a sosit cu taică-su. Era un teren de beton acolo, erau condiții primitive, dar totuși ei au venit pe poarta stadionului. Bine, stăteau față de stadion la 150 de metri, maximum 200, și țin minte că Adi avea o minge în brațe din asta de cauciuc, așa cum era pe vremuri. Era un copil, nu am întrebat cine e, ce face, trebuia să-i văd pe toți și după aceea să intru în amănunte… Au jucat acolo cinci contra cinci sau patru contra patru, nu mai știu exact că au trecut atâția ani, dar mi-a atras atenția îndemănarea lui și ambiția cu care se bătea pentru fiecare minge. Nu era un tip educat fotbalistic, iar copiii se luptau acolo și tu trebuia să-l extragi pe cel mai bun. Apoi, după terminarea jocului, l-am întrebat: Unde e taică-tu? Hai la el. S-a prezentat: inginerul Spiridon…Mi-a zis că ce părere am, că știe multe despre mine ca antrenor și că dacă se poate să-l selecționez pe Adi. I-am spus că prima dată trebuie să facă un examen medical complet, l-a făcut și așa ne-am apucat de treabă.
Ce s-a întâmplat mai departe?
După un an, m-am pomenit cu taică-su la stadion și mi-a zis că s-a lămurit și că nu mai vine decât atunci când Adrian va face 14 ani. Zic, păi, îl abandonați aici? Nu, mi-a zis! Atunci când vin, îmi spuneți: la școală sau continuăm cu fotbalul! Dar, nu am mai apucat să vorbim nimic, că la 14 ani, pe Adi, l-a luat la echipa României de juniori.
Dar el a jucat mereu ca atacant?
A avut din partea mea libertate totală, și el și Neaga (n.red – Adrian Neaga, fost jucător FCSB), așa s-au dezvoltat, jucând liberi. Am știu să-l citesc…El în 1992 a ieșit campion național la minifotbal, la Cupa Speranțelor, în 1995 campion la juniori 3, în 1996 vicecampion la juniori 2, în 1996 campion național la juniori A. Apoi, a decolat…echipa mare, Dinamo și Italia…
Dar, aveți vreo amintire deosebită din toată această perioadă?
Când era la minifotbal, el juca fundaș stânga și Neaga fundaș dreapta. Și, atenție, se juca cinci la cinci, așa era regulamentul , dar îi puneam așa fiindcă ei veneau din spate, unu la unu, foarte puternic și urcau toată banda. Dacă îi puneam în față, practic îi blocam. Deci, în 1992, Mutu a jucat fundaș stânga într-o finală de la Bistrița contra lui Poli Timișoara. Au câștigat și au avut primul lor titlu de campioni naționali.
S-a descurcat și ca atacant și ca fundaș. Așa s-a născut porecla „Briliantul” sau era alta?
Nu. Copiii îi ziceau altfel, îi spuneau „Brontozaurul”.
De ce?
În 1999, s-a jucat în Cupa Speranțelor la Plopeni și acolo au fost ca desert macaroane cu nucă și zahăr. Și, aici a apărut porecla, că el a mâncat șapte porții. Noi eram 15 cu toții și i-am zis: mănânci ca un brontozaur. Copiii au auzit și așa i-au zis, dar după câteva luni i-au scurtat-o și a rămas „Broni”.
Poate și condițiile erau destul de grele…
Să știi că-n anii ăia, după Revoluție, așa era. Păi, în vestiar aveam un godin de tablă, să facă acolo cald și deasupra lui, în dreapta, era o icoană. Țin minte că atunci când s-au împărțit locurile în vestiar, Mutu a zis: aici stau, să prind soba. Și de atunci așa a rămas. Era un frig…dar, am apreciat că el de mic a fost un învingător! Și când juca o miuță și pierdea, plângea.
Apoi, „Broni” a ajuns în Italia și apoi până la Chelsea…
Apropo…când Mutu era la Chelsea, a venit o echipă de la un post de televiziune de acolo ca să facă un reportaj despre locul în care a învățat fotbal. M-au rugat să fac un antrenament în locul în care a crescut el și mai aveam încă în spatele terenului porțile făcute din țeavă, de pe vremea lui. Am văzut că mereu își dorește victoria și lui trebuia să-i dai libertate totală în joc…