Mutu își pregătește plecarea de la FRF: „Toată lumea știe că vreau să fiu antrenor, nu vreau să stau la birou”
Adrian Mutu a anunțat că își va da demisia de la FRF în momentul în care va avea pe masă o ofertă de a antrena o echipă. Fostul atacant a recunoscut că așteaptă cu nerăbdare să revină în iarbă și să lase la o parte munca de birou.
„Știu declarația lui Florin. Nu e totul o minciună, toată lumea știe că eu vreau să fiu antrenor. Până în voi lua licența, voi continua să fiu managerul sportiv la echipei naționale. Și acum pot antrena ca principal în Liga a II-a. Dacă voi avea o ofertă, după alegeri, îmi voi da demisia. Până atunci nu se pune această problemă. Eu vreau să fiu antrenor! Nu vrea să stau la birou. Aș putea să dăruiesc mai mult fotbalului, datorită experienței mele”, a spus Mutu, pentru Digi Sport.
„Am vorbit cu Mutu și a recunoscut că nu-i place ceea ce face și vrea să fie antrenor. Lucrurile sunt clare. Mi-a zis că n-a avut ce face. A zis clar că nu-i place, a fost pus în această poziție numai că este campanie electorală”, a spus Florin Prunea, la Telekom Sport.
Mutu a fost prezentat oficial de FRF în luna octombrie. Golgheter all-time al primei reprezentative cu 35 de goluri marcate, la egalitate cu Gheorghe Hagi, și jucător emblematic al echipei naționale cu 77 de meciuri pentru România, fostul mare internațional ocupă funcția de manager sportiv, fiind responsabil pentru relația dintre staff-ul primei reprezentative cu cluburile de proveniență ale jucătorilor din circuitul acesteia, atât din țară, cât și din străinătate.