N-a început play-off-ul, dar se știu deja echipele calificate în cupele europene. Astra, Viitorul, Pandurii, Steaua și ASA ne vor reprezenta în Europa
Înainte chiar ca sezonul regulat să se încheie, campionatul românesc a clarificat o mare parte din mize: se știe deja cine ne va reprezenta în cupele europene. În plus, deși matematic nu este încă decis, cunoaștem și una dintre echipele care vor retrograda direct.
Singura miză este aceea de a stabili cine merge în preliminariile Ligii Campionilor și cine în preliminariile Ligii Europa
România va trimite, în ediția 2016-2017 a cupelor europene, cinci formații: două în turul III preliminar al Ligii Campionilor și alte trei în preliminariile Ligii Europa: două în turul III și una în turul II.
Conform regulamentului, campioana și ocupanta locului doi în clasament vor intra în turul III preliminar al Ligii Campionilor, ultimul înaintea play-off-ului care asigură calificarea în grupe. Câștigătoarea Cupei, ocupanta locului trei sunt înscrise în turul III preliminar al Ligii Europa, ultimul înaintea play-off-ului care asigură calificarea în grupe. În sfârșit, o altă formație, cea clasată pe locul patru în campionat, va intra în turul II preliminar al Ligii Europa.
Situația specifică din acest sezon a competițiilor din România face ca lucrurile să se fi clarificat în bună măsură cu trei luni înainte de finalul sezonului. Dintre echipele calificate în play-off, Dinamo nu are dreptul să joace în competițiile europene.
Dintre toate echipele din play-off, Dinamo e singura care se bucură degeaba la victorii: nu poate juca în ediția următoare a cupelor europene. FOTO: Mediafax
În semifinalele Cupei României, care miercuri, 2 martie, programează primul tur al meciurilor ASA Tg. Mureș – CFR și Dinamo – Steaua, participă două echipe care n-au dreptul să participe în competițiile europene: CFR și Dinamo. Cum celelalte două formații sunt calificate deja și în play-off, rezultă că, indiferent cine va câștiga Cupa și cum va arăta ierarhia clasamentului la final, în Europa vor merge Astra, Viitorul, Pandurii, Steaua și ASA.
Play-off-ul va stabili, în schimb, cine merge în preliminariile Ligii Campionilor și cine în preliminariile Ligii Europa și, de asemenea, care este ghinionista din turul II preliminar al Ligii Europa.
Pe CSMS Iași și Petrolul le așteaptă 14 meciuri degeaba
Steaua – Iași a fost singura partidă cu miză reală în ultima etapă din sezonul regulat, deoarece a stabilit cine e cea de-a cincea echipă care merge în cupele europene în sezonul viitor
În acest moment, deși teoretic se mai pot întâmpla multe lucruri și în play-out, practic se poate spune că Petrolul este ca și retrogradată. Cu 8 puncte după 26 de etape și înfrângeri pe linie în ultimele șapte meciuri, ploieștenii sunt pe ultimul loc și vor rămâne cu doar 4 puncte în play-out.
Tot teoretic, toate celelalte șapte echipe din play-out pot ajunge pe unul din locurile 13 (care înseamnă retrogradare directă) sau 12 (care înseamnă baraj cu o formație urcată din Liga 2). Practic, CSMS Iași se poate considera deja la adăpost, pentru că la startul celei de-a doua faze a campionatului (play-out) va avea 19 puncte, arhisuficiente pentru a naviga liniștită până la final. Alte două echipe, CFR Cluj și CSU Craiova, vor intra în play-out cu 16 puncte, dar valoarea echipelor face foarte puțin probabilă alunecarea în zona retrogradării. Realist vorbind, pentru evitarea locurilor 12 și 13 rămân să se bată doar patru formații: FC Botoșani, ACS Timișoara, FC Voluntari și Concordia Chiajna.
Principala problemă care poate fi intuită înainte de faza play-off / play-out este lipsa motivației pentru multe dintre echipe. Deja calificată în cupele europene, ASA va disputa 10 etape fără să aibă un obiectiv. Ca și salvată de la retrogradare, CSMS Iași va juca, de asemenea, 14 meciuri degeaba. În aceeași postură e Petrolul Ploiești, care e virtual retrogradată. În lipsa unui barem de puncte, prahovenii nu au, nici ei, niciun motiv paplabil pentru a se mai bate cu îndârjire pentru fiecare punct.