Napoli face epurări la Astra!
Ieri a fost o zi agitată pentru Astra, concretizarea câtorva
transferuri ducând automat și la disponibilizări din rândul
fotbaliștilor care au făcut parte din lot, în primele cinci etape.
Astfel, antrenorul Nicolo Napoli a luat decizia de a renunța la
patru jucători, Cataramă , Tigoianu, Păduraru și Moraru, care nu
intră în vederile sale pentru etapele rămase, ei urmând să-și caute
alte angajamente. Moraru va pleca liber de contract,așa cum a
venit, Cataramă este în tratative cu FC Snagov, iar pentru ceilalți
doi se caută, de asemenea, variante în eșalonul secund. În locul
celor patru disponibilizați au fost aduși Vădrariu, un mijlocaș de
la Jiul Petroșani, Miranda de la Dinamo, Kevin Hatchi, mijlocaș
central de la FC Seul și Dusan Djokici fotbalist venit împrumut de
la FC Brugges. Oficialii astrali speră să resolve și transferul
internaționalului sârb de tineret, Vukasin Tomic, fundaș legitimate
în prima ligă sârbă, la Jagodina
MARIAN DIMA și DRAGOȘ ENE