Narcis Răducan a lucrata alături de Mihai Stoica atât la FCSB, cât și la Unirea Urziceni. Deși relația dintre cei doi a fost presărată cu momente tenisonate, fostul fotbalist susține că îl respectă pe MM, deoarece este omul de la care a învățat foarte multe lucruri în meseria sa.
Întrebat dacă ar fi dispus să mai lucreze cu Mihai Stoica, Narcis Răducan a lăsat de înțeles că nu ar fi împotriva unei astfel de colaborări.
„Discuția e mai complexă. Am mai fost împreună la FCSB și ne-am descurcat bine. Atât timp cât nu este o tensiune între noi, poate fi benefic și pentru noi și pentru echipă. Atunci când suntem precum cocoșii, nu face bine nimănui. Depinde de situație și context. Nu am un exces de orgoliu față de el și cred că suntem compatibili profesional”, a declarat Răducan, pentru GSP.
Răducan susține că niciodată nu i-a purtat pică lui MM Stoica, deși au existat mai multe certuri între cei doi.
„Când te enervezi, când te jignește cineva, ripostezi. Dar MM Stoica este totuși cel care m-a determinat să încep această meserie, am învățat foarte multe lucruri de la el. Eu îl respect, chiar dacă sunt și astfel de lucruri. Nu pot să te aproprie astfel de schimburi de replici, dar nici nu pot să șteargă respectul față de el. Niciodată n-am purtat o ură față de el, ne-am certat și în public și în privat, dar tot îmi vine să vorbesc cu el”, a mai spus fostul oficial de la FCSB și Unirea Urziceni.
Narcis Răducan a ocupat în două rânduri funcția de director sportiv la FCSB, în perioada 2010-2012 și, pentru doar trei luni, în 2019. Prima colaborare pe care acesta a avut-o cu Mihai Stoica a fost, în 2008, la Unirea Urziceni, unde a ocupat postul de director sportiv timp de doi ani.
Narcis Răducan a povestit despre un moment haios petrecut în perioada în care activa la Unirea Urziceni, sub comanda antrenorului Dan Petrescu. Acesta a relatat cum „Bursucul” îi urmărea pe el și „MM” cu un DVD-player pentru a le arăta cât de dezavantajată a fost echipa de arbitrii. Modul în care Răducan a reușit să-l liniștească pe Dan Petrescu este inedit:
„Era așa mic ecranul că nu prea vedeam, dar îi dădeam dreptate mereu să îl satisfac”, a relatat Răducan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER