Narcis Răducan o laudă pe FCSB. „E în creștere de formă!” Ce îl nemulțumește pe fostul oficial al „roș-albaștrilor”

Jucatorii echipei FCSB reactioneaza dupa inscrierea unui gol in timpul meciului de fotbal contra echipei FC Botosani din etapa a X-a a Ligii 1, disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata, 7 noiembrie 2020. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Narcis Răducan o laudă pe FCSB, după ce echipa lui Toni Petrea s-a impus în fața lui FC Botoșani, scor 4-1.

FCSB – FC Botoșani s-a terminat cu victoria roș-albaștrilor, scor 4-1, iar fosta vicecampioană a României a urcat pe primul loc în clasamentul din Liga 1, la egalitate cu Universitatea Craiova, dar cu un golaveraj mai bun decât al oltenilor.

Totodată, fostul director sportiv al FCSB-ului a vorbit și despre geșelile făcute de jucătorii de la FC Botoșani în meciul din etapa a 10-a, iar acesta recunoaște că echipa lui Marius Croitoru nu arată foarte bine.

Narcis Răducan o laudă pe FCSB după victoria cu FC Botoșani

„Un meci bun, mă așteptam să văd goluri multe, mai ales că FC Botoșani este o echipă care iese la atac, iar FCSB e în creștere de formă. Stă foarte bine fizic. Jucătorii cei mai importanți au poftă de joc. Nu îmi pare deloc surprinzător că a fost o victorie la scor. 

Se mai întâmplă greșeli, nu văd alte semnificații în afara celor sportive (n.r. la eroarea lui Șeroni). Într-adevăr, au părut greoi cei de la Botoșani, nu și-au regăsit ritmul față de ce ne-au obișnuit. Nu știu ce vor face anul acesta. Mi se par departe de forma din sezonul trecut.

Nu am văzut decât o echipă care joacă fotbal, care atacă spațiile, cei de la FCSB, și câteva lucruri bune și la Botoșani. Nu au părut organizați însă. Eu sunt convins Marius Croitoru deja își pune probleme, e normal. Dacă am văzut noi erorile, el le simte și mai bine. Astăzi au părut ușor de bătut”, a declarat Narcis Răducan la Gsp.

FCSB, lider în Liga 1 după 10 etape

După victoria în fața celor de la FC Botoșani, FCSB a urcat pe primul loc în clasamentul din Liga 1, cu 24 de puncte, la egalitate cu CS U Craiova, dar roș-albaștrii au un golaveraj mai bun decât al echipei lui Cristiano Bergodi.

FCSB are opt victorii și două înfrângeri în cele 10 meciuri jucate în sezonul 2020 – 2021, iar golaverajul fostei vicecampioane a României este de 28 de goluri marcate și 1- primite.

Publicat: 08 11. 2020, 08:48
Actualizat: 08 11. 2020, 08:51