Național Arena nu îndeplinește condițiile pentru a găzdui partide la Euro 2020. Burleanu: „Am o întâlnire cu Oprescu în acest sens”
- România concurează cu alte 32 de țări la organizarea CE de fotbal din 2020
- Arena Națională se numără printre cele 37 de stadioane înscrise de candidați
România are șanse foarte mari să fie una dintre țările organizatoare ale Campionatului European din 2020, atunci când UEFA a hotărât ca turnerul final să fie ținut în orașe din țări diferite.
Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, spunea că trebuie îndeplinite câteva condiții, între care garanții din partea statului, plus renovarea unor stadioane pentru pregătirea echipelor participante.
Din păcate, nici Național Arena, stadion inaugurat în 2011, nu îndeplinește toate criteriile necesare pentru organizarea partidelor de la Euro 2020.
Noul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că urmează să aibă o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, pentru a pune la punct detaliile care ar trebui rezolvate.
„Am o întâlnire cu primarul Oprescu despre stadionul Național. Vom vedea ce va fi”, a spus Răzvan Burleanu.
Federația Română de Fotbal a depus, la 20 mai 2013, candidatura oficială pentru găzduirea de meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European din 2020, ce va fi organizat în 13 orașe europene.
Dosarele de candidatură vor fi depuse până cel târziu la 25 aprilie 2014, iar Comitetul Executiv al UEFA va alege cele 13 orașe în septembrie 2014.
La finele anului trecut, Guvernul a decis, prin hotărâre, să declare de interes național acest turneu final.