13.000 de bilete pentru meciul România-Albania! Vezi aici prețurile!
FC Ceahlăul a anunțat că începând de miercuri vor fi puse în
vânzare 13.000 de bilete pentru meciul România – Albania, care va
avea loc pe 3 septembrie, pe arena „Municipal” din Piatra Neamț, în
debutul preliminariilor Campionatului European din 2012.
„Tichetele au ajuns deja la noi, doar că mai trebuie să
le verificăm seriile. Mâine, la prima oră a dimineții, biletele vor
fi înregistrate la direcția de venituri, iar imediat vor fi scoase
la vânzare, prin punctele de comercializare anunțate„, a
declarat Iulian Boghean, directorul de marketing al FC
Ceahlăul.
Prețurile biletelor vor fi de 25 de lei pentru un loc în
sectorul peluzelor, respectiv 35 de lei pentru un loc la Tribuna I
sau a II-a.
Iulian Boghean a menționat că cele 13.000 de bilete vor fi
comercializate în mai multe etape, pentru a se evita specula, o
persoană putând cumpăra maximum cinci tichete.
Pe de altă parte, selecționerul Răzvan Lucescu a inspectat,
sâmbătă, din nou, Stadionul Municipal și s-a arătat mulțumit de
suprafața de joc.
„Răzvan s-a declarat încântat de infrastructura
stadionului și în special de calitatea gazonului. Ne-a mulțumit
chiar și nouă, celor de la echipă, întrucât ne-am sacrificat pentru
interesele echipei naționale. E drept că n-am făcut nici măcar un
antrenament pe cele două terenuri de iarbă ale propriei noastre
arene. Le-am păstrat în perfectă stare pentru tricolori, noi
mutându-ne în alte locații pentru ședințele de pregătire”,
a spus tehnicianul Ceahlăului, Marin Barbu, care l-a însoțit pe
Răzvan Lucescu pe stadion, alături de primarul Ceahlăului, Gheorghe
Ștefan.
Naționala României întâlnește reprezentativa Albaniei în primul
meci din preliminariile pentru Campionatul European 2012, la 3
septembrie, pe teren propriu. La 7 septembrie, România evoluează în
deplasare, în compania Belarusului.
Sursa: Mediafax