România mai speră să ajungă la Campionatul Mondial, însă ziua de 14 noiembrie este una de coșmar pentru prima noastră reprezentativă. Au trecut 20 de ani de când a început declinul unei naționale care n-a mai ajuns la un Mondial tocmai din 1998.
Azi, în ziua partidei cu Liechtenstein, se împlinesc fix 20 de ani de la returul cu Slovenia, încheiat la egalitate, scor 1-1. „Dacă aveam un teren bun, era 7-0”, și-a adus aminte Daniel Pancu, pentru ProSport.
Tricolorii trebuie să bată Liechtenstein și să aștepte un pas greșit al Macedoniei de Nord cu Islanda. Ambele meciuri încep la ora 19:00, Live Video Online pe prosport.ro. Amintirile meciului din 2001 ne vor răscoli și azi: FIFA a delegat pentru ultimul meci al tricolorilor din grupa preliminară CM 2022 tocmai o brigadă din Slovenia, avându-l la centru pe Matej Jug, ajutat de Matej Zunic și Manuel Vidali, al patrulea oficial delegat fiind David Smajc.
14 noiembrie 2001. Aceasta a fost ziua de coșmar pentru jucătorii antrenați de Gheorghe Hagi, dar și pentru suporterii naționalei României.
După 1-2 în Slovenia, tricolorii au reușit doar un egal în noroiul din Ghencea, într-un meci în care România a avut pe final nu mai puțin de cinci atacanți. Contra a aprins speranțele fanilor, dar partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după un meci dominat copios de echipa noastră. A fost primul eșec major al unei reprezentative care se califica fără probleme la turneele finale.
„20 de ani de la meciul cu Slovenia? Nu știam. Am fost net superiori! Dacă aveam un teren bun, era 7-0 sau 7-1 în retur. Am avut un mix între jucătorii rămași din Generația de Aur și fotbaliștii tineri. Dar și un antrenor foarte ghinionist, așa cum a fost Gică Hagi. În tur am jucat foarte puțin, dar în retur am avut o bară, mi-a scos mingea excelent Marius Niculae.
A avut o bară și Chivu. Am ratat ocazii incredibile în mocirla aia. Nu pot uita atmosfera extraordinară, pe o ploaie care nu s-a oprit deloc. Toți suporterii aveau pelerine și ne-au încurajat tot meciul”, a spus Daniel Pancu, pentru ProSport.
Echipa României în meciul tur cu Slovenia: Stelea – Iencsi, Popescu, Miu (’89 Pancu), Chivu – Contra, Sabău (’84 Roșu), Ghioane, Mutu, Munteanu – Ilie (’84 Ghioane), Niculae
Echipa României în returul cu Slovenia: Lobonț – Contra, Popescu, Miu (’78 Mihalcea), Chivu – Ghioane (’59 Ganea), Sabău, Mutu (’59 Pancu), Munteanu – Ilie, Niculae
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER