„95 la sută, naționala e gata”** Petrescu: „Acum avem jucători mai talentați decât cei din Generația de aur”
Naționala e aproape gata pentru preliminariile Euro 2012. Răzvan
Lucescu și ai lui mai au un meci de pregătire, cu Turcia. Lupescu
spune că lotul este creionat în proporție de 95 la sută. Dan
Petrescu crede că naționala de acum are jucători mai talentați
chiar decât cei din Generația de aur, dar că aceștia nu au
caracterul lui Hagi și compania
„Meciul cu Turcia este ultimul amical, apoi intrăm în linie
dreaptă pentru partidele cu Albania și Belarus și toți suporterii
așteaptă ca echipa națională să apară în fața lor. Pregătirile sunt
făcute. Acum, pe ultima sută de metri, singurele probleme sunt
legate de accidentări, de exemplu știm că Goian nu va putea să
ajungă la acea dublă din cauza unei accidentări și sperăm că până
atunci să nu se mai întâmple nimic asemănător cu alt jucător. La
sfârșitul săptămânii Răzvan Lucescu va anunța și lotul. Reunirea va
avea loc la București, stranierii vor veni direct la Istanbul și în
proporție de 90-95% vor fi jucătorii care au participat la turneul
de pregătire din Austria, poate cu câteva excepții. Un schelet al
echipei naționale există deja, dar pe lângă el mai apar mereu
câțiva jucători noi”, a declarat Ionuț Lupescu pentru
Sport Total FM.
Dan
Petrescu: „Sunt și jucători mai talentați decât
noi”
„Sunt jucători și mai talentați decât am fost noi. Noi am
fost o generație de jucători cu caracter. Am făcut totul pe timpul
regimului Ceaușescu, nu știam ce înseamnă laptop, Playstation.
Fotbalul era totul pentru noi, eram complet absorbiți de el. Pentru
mine era prea devreme să devin antrenor al naționalei, deși echipa
națională a României este, alături de Steaua și de Chelsea, una
dintre echipele pe care visez să le antrenez într-o bună
zi”, a declarata Dan Petrescu