97,2% din jurnaliștii străini cred că vom face furori la Euro

L-am căutat pe ziaristul care să spună că nu avem nicio șansă mai abitir decât tricoul naționalei noastre. Nu l-am găsit

Ziariștii mă cam enervează. Una zic, alta cred.

Toți spun că avem o super-echipă, că putem fi surpriza, că nu suntem de neglijat. Asta zic. Ce cred? Că nu luăm niciun punct! Niciunul n-a pariat pe România și n-ar face-o nici dacă ar rămâne singuri pe o insulă cu Pițurcă.

În ziua primului meci am făcut un sondaj. Total nestatistic, absolut nesociologic, profund nerelevant, dar extrem de elocvent. În drumul cu trenul (la asta revin în altă zi) spre Basel am dat mai întâi peste doi ruși. Unul nu vorbea decât limba lui, așa că n-a intrat în eșantion. Celălalt a început dialogul în forță: „Tu ești cel care l-a accidentat pe Petre?“ El a glumit, eu i-am răspuns serios: „Da!“ Apoi, colegul s-a mirat că Tamaș e în echipa națională, dar l-am liniștit, se poate și mai rău: naționala lui. Așa că am trecut la ceea ce mă interesa: ce șanse are România? Omul a venit cu statistica: „Din 1992 încoace, întotdeauna o echipă surpriză a ajuns în finală!“. S-a corectat singur: „Doar în 2000 nu!“. Nu m-am simțit deloc mai optimist. Așa că am trecut un rând mai în față, la Hapto Haryo Rajasa din Indonezia. El s-a oprit la „totul e posibil“, eu m-am mutat la vietnamezul Trinh Vo Trung Nghia (foto, prim-plan). Nu fiți impresionați, numele e de pe cartea de vizită. A fost mai ponderat: „Depinde ce faceți în primul meci, dar de ce să nu bateți?“ De ce nu? Dar de ce da? Am încercat să aflu răspunsul de la chinez – da, asiaticii sunt mulți și tot multe poze fac –, al cărui nume nu aveam cum să-l rețin și oricum nu am tastatura chinezească. Impresionat de engleza impecabilă, n-am reținut ce-a zis, dar era de bine! Mi-a plăcut, mai ales că apoi mi-a povestit de orașul mic din care vine, de „doar cinci milioane de locuitori“. Italienii, francezii și olandezii au sporit șansele noastre la 97,2%. Restul de 2,8% s-au pierdut în răspunsuri despre tactică, mentalitate și alte banalități.

P.S.: Când ești întrebat similar de România, cel mai deștept răspuns e: „N-avem nimic de pierdut“! Deși ideea e că suntem pierzători, măcar nu o spunem. Ca și străinii!

100 de oameni are Al Jazeera la Euro. Shanghai Times are șapte. Bineînțeles, niciunul nu are echipa la turneul final…

Când ai acces la un antrenament doar 15 minute, e degeaba. Ai putea să fii la atletism, că oricum doar alergări vezi.

Așa că începi să cauți cu privirea ceva mai interesant. Pe dealul de deasupra terenului de antrenament al Franței am zărit ceva de râsul lumii. Nu e vorba de polițiștii din stânga, care probabil îl apărau pe Henry de atacul unui urs, ci de mesajul de lângă ei. „Derriere ce paysage, il y a des agriculteurs qui le font vivre“ înseamnă „În spatele acestui peisaj stau agricultorii care îi dau viață“. Cum mă gândesc că nu e la propriu și au o casă în spatele copacilor, întrebarea mea e de ce nu își asumă răspunderea și pentru mirosul (de bălegar) care contribuie la acest peisaj. Ca să nu mai vorbim de ploaia și de frigul care te pun pe gânduri: de ce a mutat UEFA turneul final în noiembrie?